Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Christina Applegate, prima apariţie după diagnosticarea cu scleroză multiplă. Actriţa a primit o stea pe bulevardul Walk of Fame

Actriţa americană Christina Applegate, în vârstă de 50 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică de când a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, la evenimentul de acordare a stelei pe bulevardul Walk of Fame, potrivit Daily Mail. Desculţă şi acompaniată de colegii de platou, ea a păşit încrezătoare pe podium pentru a-şi revendica premiul. 

de Iris Duţescu

la 15.11.2022 , 11:23

Christina Applegate şi-a "îmbrăţişat" afecţiunea debilitantă luni, când şi-a făcut prima apariţie publică de când a fost diagnosticată cu scleroză multiplă. Ea şi-a arătat mândră unghiile pe care scria cu lac "FU MS" (abreviere a unui slogan folosit de pacienţii de scleroză multiplă). Boala a afectat grav mobilitatea actriţei, iar aceasta nu mai poate să se deplaseze fără un baston. 

Actriţa, câştigătoare a mai multor premii Emmy, a fost onorată luni cu o stea pe faimosul bulevard Hollywood Walk of Fame. Ea a urcat pe podium desculţă şi acompaniată de colega sa de platou din serialul Familia Bundy, Katey Segal. Christina a început să plângă în timp ce vorbea despre familia şi prietenii care au ajutat-o să treacă prin această perioadă dificilă. 

Actriţa a împărtăşit cu publicul anul trecut, în august, faptul că boala i-a afectat mobilitatea şi că a crescut în greutate. Ea a mai spus că şi-ar fi dorit să fie mai atentă la simtptomele pe care le-a prezentat în trecut. Într-o scenă de dans din serial, ea şi-a pierdut echilibrul şi a fost nevoită să se întoarcă pe platou într-un scaun cu rotile. Christina a spus că nu putea filma scene cu ea intrând în cameră, pentru că avea nevoie de asistenţă, şi că se sprijinea de uşă pentru a putea sta în picioare.

Articolul continuă după reclamă

Actriţa a primit rolul din Familia Bundy în 1972

Pe acelaşi subiect

Applegate și-a făcut debutul în televiziune în 7 martie 1972, într-un episod din drama de pe NBC "Days of Our Lives", în rolul copilului personajului interpretat de mama ei, Nancy Priddy. Următoarele ei roluri au fost în 1981, în filmul "Beatlemania" și într-un episod din serialul "Western Father Murphy".

Actriţa a primit mai târziu, în 1987, cel mai faimos rol al ei, sarcastica Kelly Bundy, după ce regizorul a renunţat la actorii care i-au jucat pentru prima oară pe copiii lui Bundy în serialul "Familia Bundy", Tina Caspary și Hunter Carson.

Christina a câştigat primul premiu Emmy la trei ani după ce producţia s-a încheiat, pentru rolul din celebrul serial de comedie "Friends", în care a jucat-o pe sora lui Rachel Green, interpretată de Jennifer Aniston.

Iris Duţescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Entertainment » Christina Applegate, prima apariţie după diagnosticarea cu scleroză multiplă. Actriţa a primit o stea pe bulevardul Walk of Fame