Video Festivalul de Film de la Veneţia 2022. Cate Blanchett şi Colin Farrell au primit distincţiile pentru cei mai buni actori
Festivalul de Film de la Veneţia s-a încheiat grandios seara trecută. Cate Blanchett şi Colin Farrell au primit distincţiile pentru cei mai buni actori, iar marele premiu, Leul de Aur, a ajuns la un film documentar.
Seara de gală a festivalului a început cu starurile care au păşit pe covorul roşu. Juriul, condus de actriţa Julianne Moore, a fost aplaudat minute în şir. Apoi a fost rândul filmelor premiate.
Julianne Moore, actriţă: Cred că vorbesc în numele întregului juriu, când spun că este o onoare să prezint Leul de Aur, al celui mai bun film, pentru "Toată frumusețea și vărsarea de sânge".
Laura Poitras, regizor: Este incredibil, pentru că este un film făcut fără compromisuri. Este politic, este profund. Şi, da, sunt mândră.
Leul de Argint pentru cel mai bun regizor a ajuns la italianul Luca Guadagnino pentru filmul "Oase şi atât". Iar Taylor Russel a primit distincţia Marcello Mastroianni, pentru actori debutanţi.
- Festivalul de film de la Veneţia. Leul de Aur, acordat filmului documentar "Toată frumuseţea şi vărsarea de sânge"
- Festivalul de la Veneția 2022 , premiere pline de controverse. Lansarea filmului în care joacă Harry Styles,...
- Festivalul de la Veneţia 2022. Mădălina Ghenea a plecat acasă cu un premiu. Harry Styles, apariție la premiera...
Festivalul de la Veneţia, la final
Luca Guadagnino, regizor: Iubesc cinematografia pentru că pentru mine, este o formă de artă care vine de la regizori. Așa că este o onoare extraordinară pentru mine.
Taylor Russel, actriţă: Sunt incredibil de recunoscătoare să mă aflu aici, pe scenă. Foarte mulţi din eroii mei sunt în această sală.
Cele două cupe Volpi, pentru interpretare, au ajuns la Colin Farrell actorul din The Banshees of Inisherin, care şi-a transmis mulţumirile printr-un mesaj video şi la Cate Blanchett, protagonista lungmetrajului "Tar".
Cate Blanchett, actriţă: Nimeni nu stă aici, alături de acest obiect, din care voi bea foarte mult vin roşu, mai târziu. Nu glumesc!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰