Mihai Trăistariu, reacţie dură după finala Eurovision 2022. Cum a comentat voturile dintre România şi Republica Moldova: "Ne-am p...t unii pe alţii"
Eurovision 2022 a fost o ediţie cu multe scandaluri. De la modul cum s-a votat până la marele câştigător, Ucraina, totul a stat sub semnul îndoielii.
Mihai Trăistariu, care a reprezentat România la Eurovision în 2006 şi a obţinut locul 4, a fost revoltat de faptul că România şi Republica Moldova nu şi-au acordat nici măcar un punct. Trebuie ţinut cont însă de faptul că juriul din România a fost exclus de organizatori, iar votarea din partea ţării noastre s-a făcut printr-un algoritm.
Mihai Trăistariu a mai precizat şi că dacă Ucraina nu se afla în război, Republica Moldova ar fi trebuit să câştige Eurovision. Totuşi, Trăistariu nu consideră că voturile au fost manipulate şi aminteşte că aproximativ 5 milioane de cetăţeni ucraineni sunt împânziţi acum prin toată Europa, iar aceştia şi-au votat ţara natală indiferent de locul în care se află acum.
"Nu a existat vreodată vreo ediţie mai frumoasă, mai spectaculoasă, mai reuşită, mai grea şi mai colorată ... decât anul ăsta! Peste 10 piese din 25 ar fi putut câştiga lejer locul I. Artişti unul şi unul ... Piese ... de toate felurile : unele de radio ... altele de concurs, multe piese ritmate mega bune dar şi muuulte piese lente excepţionale. Look-ul artiştilor a adus un plus întregului spectacol. Genuri muzicale atât de diverse, stiluri vocale atât de diferite. Totul m-a impresionat în seara asta la culme ! Plus toate limbile concursului într-un singur concurs ! Recitalurile ... senzaţionale, glumele ... la locul lor, emoţiile ... tot acolo. Nici n-am cuvinte ! N-am fost niciodată mai impresionat de vreo finală Eurovision ca acum!", a scris Mihai Trăistariu pe contul său de Facebook.
Mihai Trăistariu, despre evoluţia României la Eurovision 2022
- Scandalul Eurovision 2022 se mută peste Prut. Directorul televiziunii din R. Moldova a acuzat juriul că a ignorat...
- Kalush Orchestra scoate la licitaţie trofeul Eurovision 2022. Cu banii obţinuţi, vor ajuta armata ucraineană
- Eurovision 2022. Reacţia foştilor reprezentanţi ai României, după ce voturile ţării noastre au fost schimbate...
"Despre România ...Ce să-i spui lui Wrs? Că a cântat bine? Că a dansat de a rupt? Momentul lui chiar a fost în regulă ! Dar ... Eurovision-ul rămâne Eurovision !!! Cu voturile lui ciudate !!! Eu am declarat încă din Preselecţia românească ... că, în acest an, simt că nu avem o piesă ... care să ne aducă glorie ! E laudabil, totuşi, că am intrat din nou în finală ... după 3 ani de necalificari ! Iar Tvr chiar şi-a dat interesul anul ăsta şi asta s-a văzut”, a mai scris acesta. Mihai Trăistariu a mai declarat că Eurovision 2023 nu se va ţine cu siguranţă în Ucraina deoarece nimeni nu poate risca să aducă zeci de mii de oameni într-o ţară în care se desfăşoară un război. Evident ... Eurovision 2023 nu se va ţine în Ucraina ! Nu riscă nimeni să ducă zeci de mii de oameni în ţara în care doi preşedinţi nebuni prelungesc la infinit suferinţa pe pământ ... în loc să se înţeleagă naibii cumva şi să salveze poporul ucrainean de la moarte !!!. Altă chestie ... Chiar mă întreb ... ce minune s-a întâmplat în 2006 de-am obţinut punctajul record de 172 de puncte ?!?!?! E taaaaare greu să iei puncte de la toate ţările în acest concurs ! Chiar e greu ! E cel mai greu!", a mai punctat acesta.
Mihai Trăistariu, despre voturile dintre România şi Republica Moldova
Patru dileme am.
1. Moldova ... niciun punct de la juriu pentru România.
2. Ucraina ... niciun punct de la juriu pentru România.
3. România = 12 puncte pentru Ucraina.
4. România = niciun punct de la juriu pentru Moldova.
Maaare ciudăţenie a mai ajuns Eurovision-ul ! Şi, totuşi, o să particip din nou ! TREBUIE ADUS ACASĂ ACEST LOC ÎNTÂI !!!
P. S. 1 : Aş vrea să ştiu şi eu, de curiozitate, cine au fost cei 5 juraţi din România care au notat acum, la finala internaţională. Doar de curiozitate ...
P. S. 2 : În anul meu, în 2006, a votat doar publicul ! Fără juriu ! Faceţi următorul exerciţiu de imaginaţie: Moldova a obţinut acum locul al II-lea la public. Dacă scoatem din ecuaţie razboiul din Ucraina ... MOLDOVA ar fi câştigat Eurovision-ul ! BRAVO, MOLDOVA ! Chiar ... a fost ca lumea de tot momentul vostru !!!
P. S. 3 : Rămân la părerea că juriile sunt taaaare ciudate şi că ar trebui eliminate complet !!!!!!!!
P. S. 4 : Peste 5 milioane de ucraineni sunt acum fugiţi prin Europa de teama războiului ! Deci ... N-a votat lumea de milă ... Nu ! Şi-au votat chiar ei, ucrainenii, de milă! Cei 5 milioane! Problema aici e foarte delicată !
P. S. 5 : Dar cel mai straniu tot asta mi se pare - Moldova a cântat despre legătura Chişinău - Bucureşti. Deci ... despre frăţia dintre Moldova şi România !!! Iar noi le-am dat zero. Iar ei ne-au dat ... zero. N-am văzut în viaţa mea aşa ceva ! Practic ... ne-am pişat unii pe alţii!!! Of, Doamne ! Chiar incredibil !!!
P. S. 6 : Şi, din nou, mi s-a confirmat că ceea ce spun casele de pariuri ... se şi întâmplă ! Ucraina a fost pe locul I în sondaje ... de o lună de zile !!!", a mai precizat artistul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰