O operă de artă a unui muzeu olandez, găsită într-un coş de gunoi. Un angajat a aruncat-o crezând că e vorba de deşeuri
O operă de artă modernă, care seamănă cu două cutii de bere goale, a fost găsită într-un coş de gunoi dintr-un muzeu olandez, după ce un membru al personajului acestuia a aruncat-o crezând că era vorba despre deşeuri.
Lucrarea, intitulată "All The Good Times We Spent Together", a fost realizată de artistul francez Alexandre Lavet şi seamănă la prima vedere cu două cutii de bere goale, una dintre ele fiind strivită.
În realitate, este vorba despre două cutii ce au fost pictate meticulos, de mână, în acril. "Mult timp şi multe eforturi au fost necesare pentru a le crea", a transmis muzeul olandez.
Însă valoarea lor artistică i-a scăpat unui tehnician, care le-a aruncat la coşul de gunoi atunci când erau expuse într-un ascensor cu pereţi din sticlă. Froukje Budding, purtătoarea de cuvânt a Muzeului LAM din Lisse, un oraş din vestul Ţării de Jos, a declarat că cele două creaţii artistice erau adeseori plasate în locuri neobişnuite, de aici şi expunerea lor într-un ascensor.
"Am încercat să îi surprindem pe vizitatori de fiecare dată", a explicat ea, potrivit Agerpres.
Un angajat a crezut că sunt deşeuri şi le-a aruncat la gunoi
Curatoarea Elisah van den Bergh s-a întors în muzeu după o scurtă pauză şi a observat că cele două cutii de bere au dispărut. Ea le-a recuperat dintr-un sac de gunoi chiar înainte ca acesta să fie aruncat la pubelă.
"Acum am plasat opera de artă într-un loc mai tradiţional, pe un soclu, pentru ca ea să se poată 'odihni' după această aventură", a precizat Elisah van den Bergh.
Ea a precizat că nu îi poartă "niciun fel de ranchiună" tehnicianului, care tocmai începuse să lucreze pentru acest muzeu.
"El doar îşi făcea treaba. Arta noastră îi încurajează pe vizitatori să vadă obiectele din viaţa de zi cu zi sub o lumină diferită", a explicat Sietske van Zanten, directoarea muzeului. "Expunând opere de artă în locuri neaşteptate, amplificăm această experienţă şi menţinem treaz interesul vizitatorilor", a adăugat ea.
Din această perspectivă, este puţin probabil ca cele două cutii să rămână mult timp pe soclul lor tradiţional.
"Trebuie să ne gândim serios la un loc prudent în care să le plasăm după aceea", a declarat purtătoarea de cuvânt Froukje Budding.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰