Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Live Text Austria - Macedonia de Nord 3-1 la Euro 2020. Prima victorie la un Campionat European a austriecilor, obținută la București

Austria a reuşit prima sa victorie la un turneu final de Campionat European, 3-1 cu Macedonia de Nord, pe Arena Naţională din Bucureşti, la cel dintâi meci organizat de România la EURO 2020.

de Redactia Observator

la 13.06.2021 , 21:05

Austria s-a impus prin golurile înscrise de Stefan Lainer (18), Michael Gregoritsch (78) şi Marko Arnautovic (89), dar inspiraţia selecţionerul Franco Foda a făcut diferenţa, prin introducerea ultimilor doi marcatori. Golul de onoare al macedonenilor a fost reuşit de ''veteranul'' Goran Pandev (28).

Potrivit UEFA, Pandev, la 37 de ani, este al doilea cel mai vârstnic marcator din istoria EURO, fiind devansat de austriacul Ivica Vastic, care a marcat din penalty în 2008, contra Poloniei, la vârsta de 38 de ani şi 257 de zile.

Macedonia de Nord, debutantă la EURO, a fost învinsă de România cu 3-2 pe Arena Naţională în martie, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022.

Articolul continuă după reclamă

LIVE TEXT Austria - Macedonia de Nord 3-1 (Lainer '18, Gregoritsch '78, Arnautovic '89 / Pandev '28)

Pe acelaşi subiect
  • Min. 89 - Arnautovic profită de o eroare în defensiva adversă, îl driblează pe portar și șutează pentru 3-1.
  • Min. 78 - 2-1. Alaba centrează perfect, iar Gregoritsch, proaspăt intrat pe teren, duce Austria în avantaj.
  • Min. 63 - Ocazie mare pentru Macedonia de Nord. Nikolov a ratat singur cu portarul, iar Pandev a reluatpeste poartă. 
  • Min. 28 - 1-1 Goran Pandev profită de o bâlbâială în careu și trimite mingea în plasă. Mingea trimisă de Alioski ricoșează din doi jucători austrieci în calea lui Trajkovski. Și deși părea că Bachmann a reținut balonul, acesta l-a scăpat în calea lui Pandev.
  • Min. 22 - Kalajdzic reia cu exteriorul o centrare extrem de periculoasă a lui Sabtizer, dar de această dată portarul este pe fază.
  • Min. 18 - 1-0 Austria deschide scorul. Sabitzer trimite o diagonală de pe stânga, iar Lainer reia din câțiva metri pe lângă portarul Dimitrievski.
  • Min. 1 - A început partida, prima găzduită de Arena Națională din București.

Austria şi Macedonia de Nord s-au mai întâlnit de două ori până acum, ambele confruntări fiind în 2019, în preliminariile pentru EURO 2020. Austria a câştigat cele două meciuri. Dacă Macedonia de Nord este la prima sa participare la un EURO, Austria o bifează deja pe a treia. Totuşi, Austria nu a câştigat până nicio partidă la Campionatul European.

Echipele de start în Austria - Macedonia de Nord:

Austria: 13. Daniel Bachmann - 21. Stefan Lainer, 3. Aleksandar Dragovic, 4. Martin Hinteregger, 2. Andreas Ulmer - 19. Christoph Baumgartner, 24. Konrad Laimer, 23. Xaver Schlager, 8. David Alaba (căpitan) - 9. Marcel Sabitzer - 25. Sasa Kalajdzic. Selecţioner: Franco Foda.

Rezerve: 1. Alexander Schlager, 12. Pavao Pervan - 6. Stefan Ilsanker, 7. Marko Arnautovic, 10. Florian Grillitsch, 11. Michael Gregoritsch, 14. Julian Baumgartlinger, 15. Philipp Lienhart, 16. Christopher Trimmel, 17. Louis Schaub, 18. Alessandro Schopf, 22. Valentino Lazaro.

Macedonia de Nord: 1. Stole Dimitrievski - 16. Boban Nikolov, 13. Stefan Ristovski, 14. Darko Velkoski, 6. Visar Musliu, 8. Ezgjan Alioski - 17. Enis Bardi, 5. Arijan Ademi, 21. Eljif Elmas - 10. Goran Pandev (căpitan), 9. Aleksandar Trajkovski. Selecţioner: Igor Angelovski.

Rezerve: 12. Risto Jankov, 22. Damjan Siskovski - 2. Egzon Bejtulai, 4. Kire Ristevski, 7. Ivan Trickovski, 11. Ferhan Hasani, 15. Tihomir Kostadinov, 19. Krste Velkoski, 20. Stefan Spirovski, 24. Daniel Avramovski, 25. Darko Curlinov, 26. Milan Ristovski.

Arbitru: Andreas Ekberg; arbitri asistenţi: Mehmet Culum, Stefan Hallberg; al patrulea oficial: Serghei Karasev (Rusia); arbitru de rezervă: Igor Demeşko (Rusia)

Arbitru video: Bastian Dankert (Germania); arbitri asistenţi video: Chris Kavanagh (Anglia), Benjamin Pages, Jerome Brisard (ambii din Franţa)

Delegat UEFA: Rotem Kamer (Israel), observator UEFA pentru arbitri: David Fernandez Borbalan (Spania)

EURO 2020.  Austria - Macedonia de Nord se joacă sub cerul liber

Austria şi Macedonia de Nord au fost nevoite să îşi mute antrenamentele oficiale pe stadionul Ghencea. Gazonul Arenei Naţionale a fost inundat după ploaia de sâmbătă din Bucureşti şi a devenit impracticabil.

Organizatorii au anunţat că nici măcar la ora meciului, acoperişul Arenei Naţionale nu va fi tras. FRF a explicat că decizia a fost luată de UEFA, astfel că partida se va disputa sub cerul liber, indiferent de starea vremii.

EURO 2020. Austria - Macedonia de Nord, audienţă slabă

Fanii nu se înghesuie pe Arena Naţională pentru meciul dintre Austria şi Macedonia de Nord. Doar 2.000 de suporteri austrieci şi 2.500 de fani macedoneni şi-au anunţat prezenţa pe Arena Naţională.

Austriecii şi-au motivat absenţa prin faptul că adversarul din primul meci, Macedonia de Nord, nu merită călătoria din Viena până la Bucureşti. Pentru meciul cu Ucraina, al doilea din grupa C, Federaţia Austriacă de Fotbal a anunţat că s-au vândut deja toate biletele.

Autorităţile din România s-au pregătit pentru meciul de pe Arena Naţională: 2.000 de jandarmi şi poliţişti vor asigura ordinea publică la partida din Bucureşti.

Meciuri găzduite de Arena Națională la EURO 2020:

  • Grupa C: Austria - Macedonia de Nord, 13 iunie
  • Grupa C: Ucraina - Macedonia de Nord, 17 iunie
  • Grupa C: Ucraina - Austria, 21 iunie
  • 28 iunie: meci din optimile EURO 2020

Doar 4 categorii de suporteri pot intra pe Arena Naţională pentru meciurile de la EURO 2020

Patru categorii de persoane pot asista la meciurile de pe Arena Naţională din cadrul Euro-2020, anunţă Federaţia Română de Fotbal.

Având în vederea legislaţia naţională în vigoare privind desfăşurarea evenimentelor sportive pe timp de pandemie de COVID-19, pot asista din tribune la meciurile EURO 2020 de pe Arena Naţională din Bucureşti următoarele categorii de persoane:

A. Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

B. Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore înaintea începerii meciului;

C. Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

D. Persoanele care prezintă rezultatul negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înaintea începerii meciului.

Deţinătorii de bilete la meciurile EURO 2020 de pe Arena Naţională din Bucureşti care se încadrează în categoriile de mai sus trebuie să facă dovada imunizării de COVID-19.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Euro 2020 » Austria - Macedonia de Nord 3-1 la Euro 2020. Prima victorie la un Campionat European a austriecilor, obținută la București