14 străni, ascunși într-un TIR, prinși de polițiștii de frontieră din Calafat. Urmau să ajungă în Ungaria
Polițiștii de frontieră din Calafat au găsit 14 cetățeni străini care încercau să treacă ilegat granița ascunși într-un TIR.
Miercuri, polițiștii de frontieră români și bulgari au oprit pentru verificare un TIR înmatriculat în Estonia, care transporta vată minerală pe ruta Bulgaria-Ungaria. Vehiculul era condus de un cetățean lituanian, în vârstă de 33 de ani.
În urma controlului, în semiremorca automarfarului a fost descoperit un locaș special amenajat în care se aflau ascunse paisprezece persoane, fără documente de identitate, potrivit Mediafax. Acestea au declarat verbal că sunt cetățeni sirieni, egipteni și turci, cu vârste cuprinse între 15 și 47 de ani.
Automarfarul, șoferul și cetățenii străini au fost preluați de autoritățile de frontieră bulgare pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale necesare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰