Peste 300 de copii din Cluj au avut ocazia să joace tenis cu Simona Halep, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac
Peste 300 de copii din Cluj şi-au văzut visul cu ochii. Pasionaţi de tenis, micii sportivi au intrat pe teren şi au jucat chiar cu Simona Halep, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, marii noştri campioni.
Peste 300 de copii din Cluj şi-au văzut visul cu ochii. Pasionaţi de tenis, micii sportivi au intrat pe teren şi au jucat chiar cu Simona Halep, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, marii noştri campioni. Au avut ocazia să înveţe tehnici şi strategii de joc chiar de la idolii lor. Şi, ca să nu uite ce au trăit în arenă alături de cele trei legende, şi-au făcut împreună zeci de fotografii.
Cu inimile cât un purice, dar cu visuri mari, copiii au păşit emoţionaţi în arena de la Cluj, să înveţe secretele tenisului de la marii campioni.
Rând pe rând, cu răbdare, Simona Halep, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac le-au arătat cum să ţină racheta în mână şi cum să lovească puternic.
Fiecare a reuşit să schimbe câteva mingi cu jucătorii preferați.
Nu doar piticii s-au bucurat de întâlnire. Cei trei campioni îşi pun toate speranţele în ei.
În cadrul evenimentului, Simona Halep a reconfirmat faptul că australianul Darren Cahill va reveni în echipa ei de anul viitor şi o va antrena din nou.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰