Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Unul dintre cei 7 violatori din Vaslui, eliberat. Mai avea de ispăşit cel puţin 2 ani

Magistraţii de la Judecătoria Vaslui au admis eliberarea condiţionată a unuia dintre cei şapte tineri din Văleni, care au agresat sexual, în noiembrie 2014, timp de mai multe ore, o elevă.

de Redactia Observator

la 08.06.2018 , 11:07

Unul dintre cei 7 violatori din Vaslui, eliberat. Mai avea de ispăşit cel puţin 2 ani Unul dintre cei 7 violatori din Vaslui, eliberat. Mai avea de ispăşit cel puţin 2 ani

Magistraţii de la Judecătoria Vaslui au admis eliberarea condiţionată a unuia dintre cei şapte tineri din Văleni, care au agresat sexual, în noiembrie 2014, timp de mai multe ore, o elevă.

Este vorba despre un tânăr condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare, pentru viol în forma agravantă şi lipsire de libertate, el fiind unul dintre cei trei acuzaţi care şi-au recunoscut faptele.

Judecătoria Vaslui a admis eliberarea acestuia înainte de executarea integrală a pedepsei şi a dispus ca perioada cuprinsă între data eliberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei să reprezinte termen de supraveghere pentru condamnat.

Articolul continuă după reclamă

Un alt complet de judecată s-a opus eliberării condiţionate în cazul altui tânăr dintre cei şapte, care avea de ispăşit o pedeapsă mai mică, decizia instanţei fiind motivată de faptul că inculpatul nu a achitat sumele reprezentând daune morale victimei. 

Şapte tineri din localitatea vasluiană Văleni au fost arestaţi preventiv în luna noiembrie a anului 2014, fiind acuzaţi că au acostat o elevă de 18 ani, care se întorcea de la şcoală, pe care au luat-o cu maşina şi au violat-o timp de mai multe ore. Ei au fost plasaţi ulterior în arest la domiciliu, puşi sub control judiciar şi arestaţi din nou, în urma reacţiilor din partea societăţii civile, a politicienilor şi a cetăţenilor, care au transmis mesaje de susţinere pentru fata abuzată. 

Cei şapte tineri au primit pedepse cuprinse între 6 şi 10 ani de închisoare pentru fapta comisă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » Unul dintre cei 7 violatori din Vaslui, eliberat. Mai avea de ispăşit cel puţin 2 ani