Video "A dat-o cu capul de masă! Eşti nebună? Băi!" Doi profesori s-au încăierat în clasă cu doi fraţi de clasa a 7-a, într-un liceu din Bacău. Alţi elevi au filmat scandalul
Caz şocant la o şcoală din judeţul Bacău. Doi profesori au avut o încăierare cu doi fraţi de clasa a VII-a, fată şi băiat. În imagini se vede cum profesorii încearcă să ia telefonul unuia dintre copii, după ce aceştia ar fi vrut să-i filmeze. În încăierare, elevii şi unul dintre dascăli ajung pe podea, printre bănci.
Mamă, ce îi dă! Uite! Filmează! Mamă, ce îi dă! Bă!
A dat-o cu capul de masă! Ce proşti! Eşti nebună? Băi!
Scenele s-au petrecut în această dimineaţă, în cadrul unui liceu tehnologic din judeţul Bacău. Elevii care apar în acele imagini, fratele şi sora de clasa a 7-a, susţin că profesorul de Geografie le-a vorbit urât, le-a adus injurii şi a existat, astfel, o discuţie contradictorie în cadrul căreia toţi cei trei şi-au adus jigniri. Au vrut să-l filmeze, ca să aibă dovada faptului că profesorul le vorbeşte urât.
Profesori şi elevi, încăierare într-un liceu din Bacău
- Cum vor fi gestionate cazurile grave de violenţă din şcoli. Deca a solicitat sprijinul Autorităţii Naţionale...
- "Tâmpita pământului, ce ai?" Învăţătoare din Constanţa, acuzată că îi jigneşte pe copii. Mama unui elev a...
- SONDAJ: Sunteţi de acord cu montarea camerelor de supraveghere în şcoli?
- "Big Brother" în şcoli, fără acordul profesorilor sau al părinţilor. Ministrul Educaţiei speră că montarea...
Tot ei spun că au mai reclamat acest fapt la conducerea şcolii, care le-a spus că, atâta timp cât nu au dovezi nimeni nu îi va crede. Motiv pentru care astăzi au decis să filmeze profesorul în timp ce le vorbea în acest fel, în apărarea căruia a sărit şi profesorul de Matematică în momentul în care au încercat să îi ia telefonul din mână. Atunci a existat acea încăierare, s-au îmbrâncit, au împins băncile şi scaunele, iar la un moment dat au şi căzut pe podea, printre bănci.
Toate scenele au fost filmate de unii dintre elevii care se aflau în clasă şi au şi reprezentat şi motiv de amuzament, aşa cum se poate vedea şi auzi în înregistrare.
În acest moment, a fost deschisă o anchetă internă la nivelul şcolii, pentru a se stabili dacă profesorul sau elevii sunt vinovaţi de acest scandal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰