Observator » Evenimente » A fost prins principalul suspect în cazul dublei crime din Botoșani. Nepotul femeii ucise la Manoleasa, alături de fiica ei, a fost filmat de camere

Video A fost prins principalul suspect în cazul dublei crime din Botoșani. Nepotul femeii ucise la Manoleasa, alături de fiica ei, a fost filmat de camere

Editor Veronica Micu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 07.11.2023, 10:05 | Modificat la 07.11.2023, 18:46

Polițiștii l-au prins și reținut, azi-noapte, pe principalul suspect în cazul dublei crime din Botoșani. Este vorba despre un bărbat de 37 de ani, rudă cu femeia omorâtă, alături de fiica ei, într-o casă din comuna Manoleasa. Anchetatorii urmează să stabilească motivul care a dus la oribila crimă.

Supectul principal în cazul dublei crime din Botoşani a fost prins şi reţinut. Bărbatul era căutat de oamenii legii de sâmbătă, atunci când cele două victime, o mamă şi fiica ei de 14 ani, au fost găsite fără viaţă, într-o casă incendiată. 

Inițial, soțul femeii a fost principalul suspect

Reamintim că, în urmă cu câteva zile, o femeie de 47 de ani şi fiica ei de 14 ani au fost găsite moarte într-o casă părăsită din comuna Manoleasa. O femeie a observat fum ieşind din locuință şi a alertat vecinii. Oamenii au sărit în ajutor și au reușit să stingă incendiul, însă într-o încăpere le-au găsit pe cele două femei întinse pe jos, fără suflare. În prima fază, s-a bănuit că ar fi murit intoxicate cu fum, asta pentru că în cameră s-au găsit mai mulţi coceni arși într-un lighean metalic.

Articolul continuă după reclamă

Poliţiştii au descoperit apoi că femeia de 47 de ani era tăiată la nivelul gâtului, astfel că au început cercetările pentru crimă. Inițial, soțul femeii a fost principalul suspect. Acesta a susținut însă tot timpul că este nevinovat. Bărbatul a declarat că soţia şi-a luat fiica şi a plecat de acasă acum o săptămână, fără nicio explicaţie. După câteva zile, au fost găsite moarte.