Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reputatul medic chirurg Vasile Cândea a încetat din viață

Medicul chirurg Vasile Cândea a murit la vârsta de 87 de ani. "O personalitate de prim rang în domeniul chirurgiei cardiovasculare, un profesionist desăvârşit, dascăl pentru mai multe generaţii şi medic iubit de pacienţii săi, care a salvat mii de vieţi", au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.

de Daniel Murărescu

la 14.01.2020 , 18:20

Vasile Cândea a murit Vasile Cândea a murit la vârsta de 87 de ani - captură video Facebook | Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central " Dr. Carol Davila"

Medicul chirurg Vasile Cândea a murit la vârsta de 87 de ani. "O personalitate de prim rang în domeniul chirurgiei cardiovasculare, un profesionist desăvârşit, dascăl pentru mai multe generaţii şi medic iubit de pacienţii săi, care a salvat mii de vieţi", au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.

"Regretăm trecerea în nefiinţă a reputatului general (r) prof.dr. Vasile Cândea, eminent chirurg român, preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară, preşedinte de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, director al Institutului de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu şi Centrului de Boli Cardiovasculare al Armatei, autorul a peste 750 de lucrări ştiinţifice, comunicate şi publicate în reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare sau la congrese, simpozioane naţionale sau internaţionale", se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de MS.

"Lasă în urmă o viaţă de muncă, rodnică şi elevată, însufleţită de vocaţie şi pasiune, dedicată cunoaşterii ştiinţifice. A fost un privilegiu pentru mine să mă număr printre elevii domnului profesor. Transmit condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească!", se arată în comunicatul semnat de conf. univ. dr. Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Articolul continuă după reclamă

I-a salvat mâna lui Helmuth Dukadam

Vasile Cândea este omul care i-a salvat mâna și posibil viaţa portarului Helmuth Duckadam, în 1986, la două luni după finala de la Sevilla, printr-o operaţie complicată la braţul drept.

"De la Arad, Duckadam a fost adus în Capitală cu un avion militar, trimis special să-l transporte în Bucureşti. Helmut avea un anevrism axilar, în zona de la subraţul drept. Trebuia tăiată şi înlăturată secţiunea afectată din artera care pleacă de la aortă, trece pe sub gît şi apoi coboară pe braţ. Dacă nu ajungea la timp, să oprim şi să scoatem cheagul, se punea problema amputării mîinii", își amintea renumitul chirurg, potrivit Gazetei Sporturilor.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Reputatul medic chirurg Vasile Cândea a încetat din viață