Coincidență sfâșietoare: cei doi mineri morți în Valea Jiului urmau să-și serbeze mâine zilele de naștere
Mina groazei din Lupeni a lăsat în urmă un singur supravieţuitor. Minerul scos ieri primul de sub pământ a murit la spitalul Floreasca din Capitală.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Mina groazei din Lupeni a lăsat în urmă un singur supravieţuitor. Minerul scos ieri primul de sub pământ a murit la spitalul Floreasca din Capitală, la nici 24 de ore după ce colegul lui s-a stins şi el. Florin Ioan Suciu era soţ şi tată, iar mâine ar fi împlinit 44 de ani. Salvatorii spun că a încercat din răsputeri să se salveze. Tot mâine, autorităţile au declarat zi de doliu pe Valea Jiului.
Florin Ioan Suciu a fost vocea călăuzitoare din întuneric. De sub dărâmături, la 500 de metri sub pământ, a strigat şi a făcut zgomot cu picamerul pe care-l avea la îndemână. Cu singurul braţ pe care şi-l mai putea folosi.
Florin a fost găsit primul, după aproape 12 ore de chin. A fost adus cu un elicopter la spitalul Floreasca din Capitală, unde, o zi mai târziu, şi-a dat ultima suflare. Avea muşchii zdrobiţi şi probleme grave la plămâni şi rinichi. Mâine, ar fi împlinit 44 de ani. Era născut în aceeaşi zi cu Iuliu, colegul său de sub pământ.
Iuliu Codlean nu a mai apucat să vadă lumina zilei. A fost scos ultimul din mina groazei. Mort.Tragedia a lăsat în urmă un singur supravieţuitor. Raul Cişmaşiu este în continuare internat în spitalul din Petroşani.
"Nu vă puteţi imagina. În genunchi la propriu se putea intra acolo." O spun, la unison, minerii din Lupeni. Cu greu şi-au făcut curaj să vorbească despre neregulile care, ani la rândul, au fost ignorate de superiori. Se tem: "Stâlpii şi toate ăstea sunt vechi. Se scot afară, se repară, se bagă, iar se schimbă garnituri şi tot aşa. Păi da, frate, cât să ţină ăla? Am trecut prin faze de nu doresc la nimeni să treacă. Cu vitele ăstea. Mai rău! Pumni în gură. Ştia toată lumea în ce condiţii lucrează ăia acolo. Toţi ştiu."
De la începtul anilor 90, mina Lupeni a luat şapte vieţi. Şi ar putea lua şi mai multe. A ajuns o epavă, dar e singura sursă de venit pentru oamenii din Valea Jiului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰