Video A sărit din mașină după o ceartă cu şoferul şi şi-a găsit sfârşitul sub roţile altor două autoturisme
O ceartă între doi prieteni s-a încheiat tragic pentru un bărbat de 45 de ani din Buzău, venit la muncă pe litoral. După ce a sărit dintr-o maşină aflată în mers, acesta a fost lovit de două autoturisme, iar unul dintre şoferi a fugit de la locul accidentului.
Victima venise la muncă pe litoral, iar sâmbătă seară, după o ceartă cu un prieten care conducea băut, a sărit, pur şi simplu, din maşina în mers, pe drumul dintre Tuzla și 23 August. Mai mulți șoferi au sunat la 112 pentru că l-au văzut pe individ mergând împleticit printre maşini.
Până să ajungă polițiștii, bărbatul a fost lovit în plin de un tânăr de 22 de ani. Şoferul a fugit de la locul accidentului, a fost prins câteva minute mai târziu, în Ovidiu, însă procurorul a decis să fie cercetat in libertate. Victima sa a rămas întinsă pe carosabil și a fost călcată și de o a doua mașină.
Şoferul din a cărui maşină a sărit victima a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Medicii au stabilit că avea 2,18 grame la mie alcool în sânge.
