Carambol violent în Capitală. Patru persoane au ajuns la spital şi cinci maşini au fost grav avariate (Video)
Patru persoane au fost rănite şi cinci maşini au fost serios avariate după un carambol violent produs în sectorul 2 al Capitalei. Un tânăr grăbit ar fi intrat pe roşu într-o intersecţie, în viteză, lovind o altă maşină.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Patru persoane au fost rănite şi cinci maşini au fost serios avariate după un carambol violent produs în sectorul 2 al Capitalei. Un tânăr grăbit ar fi intrat pe roşu într-o intersecţie, în viteză, lovind o altă maşină.
După impact, unul din cele două vehicule implicate a ricoşat în alte două maşini parcate, iar celălalt într-un autoturism ce aştepta la semafor.
Martorii susţin că tânărul avea viteză mare atunci când a intrat în intersecţie.
Tânărul în vârstă de 21 de ani a pătruns în intersecţie probabil pe culoarea roşie a semaforului şi s-a izbit de un alt autoturism care venea din acea direcţie. Şoferul vinovat a ieşit din decor şi s-a oprit în alte două autoturisme parcate, iar celaltă maşină s-a rotit de câteva ori şi a lovit la rândul ei un alt autoturism care aştepta la semafor.
Patru oameni au ajuns la spital în urma impactului violent. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Poliţiştii trebuie să stabilească acum cu exactitate cum s-a produs totul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰