Antena Meniu Search
x

Impact violent între un autoturism şi o maşină de transport valori, la Cluj. Autospeciala a fost proiectată în curtea unei case

Accident pe DN1C, între Dej şi Cluj, în zona localităţii Iclod, între un autoturism care nu a acordat prioritate şi o maşină de transport valori.

Accident pe DN1C, între Dej şi Cluj, în zona localităţii Iclod, între un autoturism care nu a acordat prioritate şi o maşină de transport valori, care circula în acelaşi sens. 

Potrivit primelor cercetări, un şofer din localitatea Fundătura a pătruns pe sensul de mers, fără să se asigure şi nu a acordat prioritate unei autospeciale de transport de valori, care se deplasa în aceeaşi direcţie, condusă de un bărbat din Sălaj.

În urma impactului, duba de transport valori a fost proiectată pe sensul opus de mers, unde s-a răsturnat după aproximativ 20 de metri în curtea unei case. În urma apelului la 112, la fata locului s-a deplasat o autospeciala de pompieri dIN Dej, o ambulanţă SMURD.

Trei persoane au primit ingrijiri medicale la fata locului, iar vietile nu le sunt puse in pericol, potrivit ultimelor informaţii. 

O altă autospecială de la firma respectivă a ajuns în scurt timp, pentru a prelua banii şi valorile transportate de cea rasturnată.

Politistii continuă cercetările în acest caz.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » Impact violent între un autoturism şi o maşină de transport valori, la Cluj. Autospeciala a fost proiectată în curtea unei case