Foto Accident cu trei mașini pe o șosea din Piatra Neamț. O tânără de 18 ani și o femeie de 49 de ani, rănite în impactul violent
Accident în Piatra Neamţ. Două femei au fost rănite și au ajuns la spital, după ce trei maşini s-au izbit violent.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Neamţ au anunţat că pompierii au fost anunţaţi miercuri după amiază, în legătură cu producerea unui eveniment rutier pe DN 15D în municipiul Piatra-Neamţ.
“La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ şi un echipaj cu o ambulanţă SAJ. În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme în care se aflau nouă persoane”, au anunţat joi dimineaţă pompierii.
Două femei, rănite în accident
Două femei, de 49 ani şi 18 ani, pasagere în autoturismele implicate în eveniment au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD şi SAJ, ulterior fiind transportate la UPU Piatra-Neamţ.
- Ambulanţă navală privată, accident pe braţul Chilia. Ambarcaţiunea transporta la spitalul din Tulcea un copil...
- Tragedie pe un șantier din Bistrița. Un bărbat de 40 de ani a căzut în gol de la etajul 7, cu tot cu o balustradă
- ANIMAŢIE. Pompierul care a trecut cu autospeciala prin faţa trenului, trimis la psiholog. "Vai, nebuni sunt"
Reprezentanţii IPJ Neamţ au relatat cum s-a produs accidentul.
“În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 24 de ani, conducea un autoturism din direcţia Piatra-Neamţ spre Girov ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 36 de ani, ce se deplasa în faţa sa.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-o altă autoutilitară, condusă de un bărbat de 53 de ani, ce se deplasa în faţa sa, rezultând rănirea a două pasagere din primul autoturism, cu vârste de 18, respectiv 49 de ani”, au afirmat poliţiştii.
Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰