Foto Accident cumplit cu 7 victime în Gorj. Un şofer a intrat pe contrasens şi a izbit puternic două maşini, care au ajuns în şanţul de pe marginea drumului
Teroare în ziua de Paşte pe o şosea din Gorj. Şapte persoane au ajuns la spital, după ce un şofer de 47 de ani a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, intrând astfel în coliziune cu alte două autovehicule.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 47 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 Drăguțești, din direcția Rovinari-Târgu Jiu, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat un coliziune cu două autovehicule conduse de o femeie de 34 de ani, respectiv un tânăr de 21 de ani.
În urma impactului, cele trei autovehicule au fost proiectate în șanțul pluvial aflat pe marginea părții carosabile, potrivit autorităţilor.
Şapte persoane au ajuns la spital
Din accident, a rezultat vătămarea corporală a șapte persoane, toate fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰