Accident cumplit pe pârtia Subteleferic din Predeal. Schior în stare gravă, după ce a coborât cu viteză şi s-a oprit într-o pădure
Accident grav ieri, pe pârtia Subteleferic, din Predeal. Un bărbat de 37 de ani, din Capitală a ajuns la spital, în comă, după ce a ieșit de pe zona de schiat și s-a oprit la zece metri distanță, în pădure. Schiorul nu folosea echipament de protecție, iar pârtia nu avea, pe acea porţiune, echipamente de atenuare a șocului, în caz de accident.
- "Pilda furnicii" la procesul lui Vlad Pascu. Flancat de 5 avocați, tânărul a luat cuvântul. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Călin Georgescu a pierdut definitiv procesul în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale
Accidentul s-a produs la aproape 1200 de metri altitudine. Bărbatul schia împreună cu alte două persoane. Colegii l-au așteptat la baza pârtiei, însă când au văzut că prietenul lor nu mai vine, au urcat cu telescaunul înapoi în vârful pârtiei și au început să-l caute. L-au găsit, însă, în stare gravă.
Bărbatul, lovit grav la cap
Accidentul s-a petrecut pe pârtia Subteleferic din Predeal. Potrivit martorilor, schiorul cobora cu viteză foarte mare pe acest sector de pârtie. La un moment dat, nu a mai putut controla coborârea. Pe aici a ieşit din pârtie într-o zonă în care nu există elemente de protecţie şi s-a oprit la aproximativ zece metri în pădure.
"Pacientul este cu un traumatism cranian sever. Are un traumatism toracic, de asemenea, şi o fractură de şold. Este cu prognostic rezervat", a declarat Cristina Vecerdi, UPU SMURD Brașov.
- O maşină mortuară a pierdut un cadavru pe drum, în timp ce-l tranporta la morga din Baia Mare: "A picat în mers"
- Undă verde pentru un nou tronson din Autostrada Târgu Mureș - Târgu Neamț. Când va fi gata
- Atacul ruşilor cu drone la Chilia Nouă, filmat de peste Dunăre din România: "Vine alta, în același loc"
- Bătrân spulberat în timp ce traversează o stradă prin loc nepermis, în Maramureş. O cameră de supraveghere a...
- Un animal pe cale de dispariţie, vedetă la Palatul Brukenthal din Sibiu: "Sunt ceva nou, ieşit din comun"
"Nu avea echipament de protecţie şi după părerea noastră, viteză foarte mare, ţinând cont că este o pârtie neagră", ne-a spus Mihai Marina, Salvamont Predeal.
Zonă riscantă pentru schiori
Pârtia Subteleferic are plase de protecție în zonele cu viraje. Accidentul s-a produs însă pe un sector de pârtie în linie dreaptă, unde administratorii nu au instalat niciun echipament de siguranţă. De altfel şi primăria se ocupă de amenajarea pârtiilor și de dotarea lor, însă reprezentanţii au refuzat să dea orice explicație legată de lipsa lor.
Pe 5 ianuarie, o altă persoană, care se dădea cu sania pe un derdeluș improvizat din Predeal, a ajuns la spital în stare foarte gravă, după ce a trecut de un gard și a căzut de la doi metri înălțime, de pe un zid de susținere. Accidentul s-a petrecut la baza aceleiași pârtii Subteleferic, din Predeal.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰