Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Accident şocant pe DN7, surprins de camerele de bord! Şoferiţa unui BMW seria 5 face acuzaţii incredibile. "Vor să mă scoată vinovată!" (Video)

O tânără şoferiţă din Braşov face acuzaţii incredibile la adresa poliţiştilor de la IPJ Hunedoara. Fata spune că oamenii legii vor să o scoată pe ea vinovată de accidentul produs vineri noapte, pe DN7.

de Redactia Observator

la 24.06.2018 , 15:58

O tânără şoferiţă din Braşov face acuzaţii incredibile la adresa poliţiştilor de la IPJ Hunedoara. Fata spune că oamenii legii vor să o scoată pe ea vinovată de accidentul produs vineri noapte, pe DN7.

Tânăra de 28 de ani susţine că are drept dovadă filmarea cu camera de bord, însă poliţiştii ar fi refuzat să vadă înregsitrarea.

Articolul continuă după reclamă

"Numele meu este Zolya Eniko, am fost implicata in accidentul rutier produs in data de 22.06.2018, ora 1:55, pe ruta Deva - Ilia, fiind soferita masinii marca BMW seria 5, cu numarul de inmatriculare BV20FRO.

Cei de la IPJ Hunedoara vor sa ma scoata pe mine ca fiind vinovata in producerea acestui accident, ei declarand ca eu am patruns cu masina pe contrasens si am lovit masina frontal, care circula din sens opus, avand numarul de inmatriculara AR13YZX.

In urma accidentului unul dintre pasagerii din masina mea a necesitat investigatii medicale, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul de Ugenta Deva, la care unul dintre politisti, a reactionat indignat, spunand "pentru un cucui nu trebuia sa mergi la spital, ca iarasi o sa lucram pana la 10 dimineata".

Precizez faptul ca cei de la Politie au refuzat sa vizualizeze filmarea ca si dovada accidentului, spunand in continuare ca eu am patruns pe contrasens si ca filmarea va fi vizualizata numai in instanta. 

Domnii politisti, alaturi de criminalistul, sustineau in continuare faptul ca 100% eu sunt cea care a produs accidentul rutier. Mi s-a retinut permisul de conducere fara nici un drept si fara a mi se explica motivul.  Atasez dovada si filmarea cu camera de bord spre am dovedi nevinovatia. Precizez faptul ca data si ora de pe camera nu corespund (nu era corect setate)", este mesajul transmis de tânără pe un grup de Facebook.

Varianta poliţiştilor de la IPJ Hunedoara

De cealaltă parte, oamenii legii au transmis, prin intermediul unui comunicat, că tânăra de 28 de ani este cea care a pătruns pe contrasens, provocând accidentul.

"În data de 22.06.2018, în jurul orei 02:15, o tânără în vârstă de 28 de ani, din judeţul Braşov, în timp ce conducea un autoturism pe DN7, pe raza comunei Vețel, din direcția Deva spre Ilia, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara condusă regulamentar de un tânăr în vârstă de 27 de ani, din judeţul Timiş. 

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a unui pasager în vârstă de 24 de ani, aflat în autoturismul care a produs evenimentul rutier", arată reprezentanţii IPJ Hunedoara. 

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » Accident şocant pe DN7, surprins de camerele de bord! Şoferiţa unui BMW seria 5 face acuzaţii incredibile. "Vor să mă scoată vinovată!" (Video)