Foto Accident în lanţ pe autostrada A1 Deva-Sibiu. O femeie a fost rănită după ce patru maşini s-au ciocnit
O femeie de 76 de ani a fost rănită şi a ajuns la spitalul din Deva în urma unui accident de circulaţie care a avut loc joi pe autostrada A1 Deva-Sibiu şi în care au fost implicate patru autoturisme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
"La faţa locului, pompierii au constatat faptul că în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau, în total, şapte persoane. În urma evenimentului, o femeie în vârstă de 76 de ani a fost extrasă în siguranţă de către salvatori din autoturismul în care se afla. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului şi ulterior a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din Deva", a precizat sursa citată.
Celelalte persoane care se aflau în maşinile implicate în accident nu au necesitat asistenţă medicală. În ajutorul victimelor au intervenit pompierii militari din Deva şi trei echipaje de prim-ajutor de la SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcţia Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoturismul din faţa sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timişoara, şi a intrat în coliziune cu acesta, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Conform poliţiştilor, maşina condusă de femeie a fost proiectată în autoturismul din faţa sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din faţă, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timişoara.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰