Accident îngrozitor la Constanţa. Rupt de beat, a intrat cu Dacia într-un bloc! Şoferul a rămas încarcerat (Imagini dramatice)
Un accident teribil a avut loc în urmă cu puţin timp, la intersecţia bulevardului Aurel Vlaicu cu strada Baba Novac din Constanţa, în apropiere de şodeaua de centură a oraşului.
Actualizare 9:05 - Potrivit IPJ Constanţa, bărbatul de 54 de ani, din Constanța, a condus un autoturism dinspre A. Vlaicu spre supermarketul Lidl, fiind sub influența băuturilor alcoolice. "Acesta a pierdut controlul direcției de mers către dreapta, intrând în coliziune cu un imobil. Conducătorul auto a fost transportat la spital", anuţă poliţia.
Ştirea iniţială:
Un accident teribil a avut loc în urmă cu puţin timp, la intersecţia bulevardului Aurel Vlaicu cu strada Baba Novac din Constanţa, în apropiere de şodeaua de centură a oraşului. Se pare că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice!
Şoferul, care avea alcoolemie de 1.06 în aerul expirat, a pierdut controlul volanului intrând cu maşina, o Dacie Solenza, într-un bloc.
Bărbatul a rămas încarcerat, însă este conştient şi cooperant.
Pompierii ISU Constanţa intervin în aceste momente, şoferul fiind preluat de medici.
Revenim cu detalii
