Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Accident între un TIR şi o basculantă, în Cluj. Şoferul de 68 de ani a intrat pe contrasens. Două persoane au rămas încarcerate

Un accident rutier, în care au fost implicate un TIR şi o basculantă, s-a produs în această după-amiază pe DN1C, între localitățile Iclod și Livada din judeţul Cluj.

de Redactia Observator

la 27.10.2021 , 15:57

Conducătorul unuia dintre vehicule, în vârstă de 68 de ani, din Iclod, care se deplasa din direcția Cluj-Napoca spre Gherla, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un TIR, condus din direcția Gherla spre Cluj-Napoca, de un bărbat de 49 de ani, din județul Covasna. 

Şoferii au rămas încarceraţi

Două autospeciale cu modul de descarcerare, o autospecială pentru intervenție rapidă, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit pentru a gestiona situaţia de urgenţă, rezultată în urma accidentului.

Vezi și

Potrivit paramedicilor, unul dintre şoferi a fost găsit încarcerat în cabină, iar cel de-al doilea găsit în imposibilitatea de a ieşi singur din autovehicul. Ambii bărbați prezentau multiple traumatisme, însă erau în stare de conștiență și cooperanți.

Potrivit informaţiilor furnizate de reporterul Observator, Alex Prunean, conducătorul auto de 68 de ani a fost transportat la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale suplimentare. Pentru celălalt şofer, medicii i-au acordat îngrijiri medical la locul accidentului. Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri de mers.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Accident între un TIR şi o basculantă, în Cluj. Şoferul de 68 de ani a intrat pe contrasens. Două persoane au rămas încarcerate