Observator » Evenimente » Accident mortal lângă metrul de autostradă construit de Ștefan Mandachi

Accident mortal lângă metrul de autostradă construit de Ștefan Mandachi

Tânăr spulberat de o maşină la ieşire din Suceava Un accident mortal a avut loc la ieşire din Suceava - foto imagini amator
Cristian Ionescu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 18.02.2020, 17:41 | Modificat la 18.02.2020, 18:15

Un tânăr de 32 de ani a murit, după ce a fost lovit de o maşină la intrarea în municipiul Suceava, în dreptul singurului metru de autostradă din Moldova, construit ca formă de protest de omul de afaceri Ștefan Mandachi.

Un tânăr de 32 de ani a murit, după ce a fost lovit de o maşină la intrarea în municipiul Suceava, în dreptul singurului metru de autostradă din Moldova, construit ca formă de protest de omul de afaceri Ștefan Mandachi.

Tânărul oprise maşina pe marginea şoselei şi a vrut să traverseze pentru a cumpăra ceva de la o tarabă de pe sensul opus de mers, moment în care a fost surprins şi lovit mortal de o maşină.

Un tânăr a murit în apropierea metrului de autostradă, la Suceava

Articolul continuă după reclamă

Un bărbat de 32 de ani a fost accidentat mortal pe drumul european de la intrare din municipiul Suceava, fiind lovit de o mașină condusă de un şofer de 73 de ani, fost prefect al Sucevei şi fost parlamentar.

Victima a oprit mașina pe marginea drumului și a vrut să traverseze în fugă strada, pentru a ajunge la o tarabă de pe sensul opus.

Masina condusă de fostul prefect l-a izbit din plin pe tânărul care încerca să traverse.

O ambulanţă SMURD a sosit imediat la faţa locului, însă medicii nu au mai putut face nimic, constatând decesul victimei.

Pe acelaşi subiect

Șoferul a fost testat de poliţişti cu etilotestul, constatându-se că nu consumase alcool.

Accidentul a avut loc în dreptul singurului metru de autostradă din Moldova construit, ca formă de protest, de omul de afaceri Ștefan Mandachi.

 - Acest articol a fost realizat cu informațiile și imaginile furnizate de corespondentul Observator în Suceava, Andreea Petrescu.