Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Accidente misterioase în centrul Capitalei. Doi tineri, filmaţi la nici două săptămâni distanţă, când se aruncă în faţa autobuzului, chiar în aceeaşi zonă

Două accidente stranii, trase la indigo, petrecute în aceeaşi zonă a Capitalei. Un tânăr de 23 de ani, originar din Indonezia, s-a aruncat, inexplicabil, în faţa unui autobuz. În mod miraculos, el a scăpat cu viaţă. Imaginile de pe camera de bord a mijlocului de transport în comun arată un posibil gest premeditat. La fel s-a întâmplat şi acum 2 săptămâni. Exact în aceeaşi zonă, un alt tânăr s-ar fi aruncat în faţa autobuzului în acelaşi mod. Anchetatorii încearcă să afle dacă există vreo legătură între cei doi. 

de Cristina Filip

la 15.05.2023 , 17:35

Sunt imagini incredibile, surprinse ieri de camera de bord a autobuzului, pe bulevardul Magheru, una dintre principalele artere din Capitală. Şoferul STB mergea pe prima bandă şi se îndrepta spre următoarea staţie. Totul s-a întâmplat la 7 dimineaţa. Potrivit unor surse, ar fi fost un act premeditat.

Totul s-a întâmplat atât de repede, încât şoferul nu a apucat să facă nicio manevră pentru a-l evita. Individul s-a izbit brutal de parbriz şi a fost aruncat pe şosea. Geamul autobuzului s-a crăpat în urma impactului.

"Când a sărit el de pe trotuar, nu cred că fugea de nimeni din ce am văzut."

Vezi și

Tânărul a fost dus de urgenţă la spitalul Floreasca. Băiatul a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. A suferit răni uşoare, aşa că a fost externat. Fiind cetăţean străin, a fost preluat de angajatorul din România.

Pe acelaşi subiect

Oana Pîrvan, Brigada Rutieră: Conducătorul autobuzului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero. 

Ancheta poliţiei urmează să stabilească ce l-a determinat pe bărbatul din Indonezia să se arunce în faţa autobuzului, dacă el a vrut să se sinucidă sau a fost sub influenţa unor substanţe interzise. 

Accidente misterioase, trase la indigo

Şi mai suspect este faptul că un accident similar a avut loc chiar în aceeaşi zonă, în urmă cu două săptămâni.  Imaginile surprinse de camera de bord arată cum individul a aşteptat apropierea autobuzului care circula tot pe linia 381 şi s-a aruncat efectiv în faţa lui. Anchetatorii încearcă să afle şi dacă există vreo legătură între cele două accidente. 

Este mult prea devreme să vorbim despre concluzii, mai ales că cercetările sunt abia la început. În cazul accidentului de ieri, spun surse din rândul poliţiştilor, ar putea fi vorba despre o traversare neregulamentară. Cu toate acestea, Inspectoratul General pentru Imigrări nu a fost încă anunţat de incident, deşi, tot potrivit unor surse, tânărul ar lucra în România. 

În cazul celuilalt accident, nu există încă concluzii, dar anchetatorii vor viziona imaginile secundă cu secundă pentru a vedea dacă este vorba despre un fenomen sau pur şi simplu despre coincidenţe. 

Cristina Filip Like

Cred că profesia asta m-a ales pe mine înainte să o aleg eu pe ea. Nu întâmplător.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Accidente misterioase în centrul Capitalei. Doi tineri, filmaţi la nici două săptămâni distanţă, când se aruncă în faţa autobuzului, chiar în aceeaşi zonă