Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un adolescent de 17 ani din Sălaj a strâns de gât o vânzătoare, ca să fure 75 de lei din magazin

Un adolescent din Sălaj a strâns de gât o vânzătoare de la un magazin din comuna Cuzăplac şi a sustras 75 de lei dintr-un sertar

de Redactia Observator

la 06.03.2018 , 16:04

Un adolescent de 17 ani, din Sălaj a strâns de gât o vânzătoare, ca să fre 75 de lei din magazin

Un adolescent din Sălaj a strâns de gât o vânzătoare de la un magazin din comuna Cuzăplac şi a sustras 75 de lei dintr-un sertar. Tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi dus în arest.

“Poliţiştii Postului de Poliţie Cuzăplac au identificat şi prins, luni, un minor de 17 ani, bănuit că a tâlhărit o femeie din comuna Cuzăplac. Fapta a fost comisă în jurul orei 11.00, într-un magazin de pe raza comunei. În fapt, la data menţionată, Poliţia a fost sesizată de o femeie din comuna Cuzăplac despre faptul că, în timp ce se afla la serviciu, un tânăr a strâns-o cu braţul de gât, iar dintr-un sertar a sustras suma de 75 de lei, după care a părăsit locul faptei”, se arată într-o informare de presă dată publicităţii marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.

Potrivit sursei citate, cu ocazia verificărilor efectuate de oamenii legii, persoana bănuită de fapta comisă a fost prinsă la scurt timp, pe raza comunei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.

Articolul continuă după reclamă

″În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţişti, minorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj. Astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie”, se mai arată în informarea IPJ Sălaj.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţii infracţionale a acestuia.

Sursă: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeți că scrisul de mână are beneficii care nu pot fi înlocuite de tehnologie?
Observator » Evenimente » Un adolescent de 17 ani din Sălaj a strâns de gât o vânzătoare, ca să fure 75 de lei din magazin