Antena Meniu Search
x

Un adolescent din Iaşi salvează 5 vieţi de dincolo de moarte

Gestul familiei unui adolescent de 15 ani, din Iaşi, este privit cu veşnică recunoştinţă, după ce organele tânărului, care s-a stins prea devreme din cauza unui anevrism cerebral, vor fi donate către cinci persoane, care primesc, astfel, o nouă şansă la viaţă.

Cristian Ionescu
de Cristian Ionescu

la 13.01.2020, 22:43

Medicii operează un pacient în sala de operaţii
Cinci vieţi, salvate de un adolescent din Iaşi - Foto Profi Media - Imagine cu caracter ilustrativ

Gestul familiei unui adolescent de 15 ani, din Iaşi, este privit cu veşnică recunoştinţă, după ce organele tânărului, care s-a stins prea devreme din cauza unui anevrism cerebral, vor fi donate către cinci persoane, care primesc, astfel, o nouă şansă la viaţă.

Organele băiatului de 15 ani au fost deja prelevate la Spitalul Clinic de Urgență din Iași, iar transplantul acestora pentru primitori va fi executat în cel mai scurt timp.

Salvator de dincolo de moarte, la 15 ani

Familia unui tânăr de 15 ani, din Iaşi, care a murit fulgerător din cauza unui anevrism cerebral, a permis donarea organelor tânărului către 5 persoane aflate într-o situaţie disperată. Astfel, ficatul băiatului a fost prelevat de dr. Ciprian Vasiluţă și dr. Mihai Zabara și va fi transplantat de echipa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe “Sf. Spiridon” Iaşi, rinichii au fost prelevaţi de Dr. Daniel Andone și Dr. Radu Andriciuc, cordul a fost prelevat de echipa coordonata de Dr. Radu Bălău și va fi transplantat la Institutul de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant Tg. Mureş, iar echipa condusă de Dr. Dragoş Chiriţă a prelevat plămânii, care vor fi transplantaţi la Spitalul Clinic Sf. Maria din București, informează bzi.ro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » Un adolescent din Iaşi salvează 5 vieţi de dincolo de moarte