Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Aidan Andon, povestea unui pictor care şi-a redesenat cu îndrăzneală viaţa

Contabilitatea a fost prima lui meserie. După 13 ani petrecuţi între cifre, şi-a dat seama că are, de fapt, suflet de artist. Şi a plecat în lume. Este povestea unui pictor care şi-a redesenat cu îndrăzneală viaţa. Aidan Andon are o poveste fabuloasă.

de Redactia Observator

la 28.02.2017 , 21:12

Contabilitatea a fost prima lui meserie. După 13 ani petrecuţi între cifre, şi-a dat seama că are, de fapt, suflet de artist. Şi a plecat în lume. Este povestea unui pictor care şi-a redesenat cu îndrăzneală viaţa. Aidan Andon are o poveste fabuloasă.

În Asia, a vândut cârnaţi româneşti şi a învăţat croitoria. Întors în România, a început să picteze haine.

Acum, face portrete doar în alb şi negru. Şi surprinde cu măiestrie emoţia de pe chipurile oamenilor.

Vezi și

Aidan Andon a ales să privească viaţa în alb şi negru. După ani întregi petrecuţi într-un birou, şi-a redesenat destinul în contraste puternice. 

Timp de doi ani, a trăit în Boracay, un paradis aflat pe partea cealaltă a planetei. 

"Acolo am învăţat să cos, să fac tot felul de broderii. De aici a fost un pas mai mic, să spun. M-am întors în România, am început un business de croitorie şi simţeam că trebuie să fiu competitiv întotdeauna", a povestit Aidan Andon.

Iar de la croitorie la pictură, spune el, a fost un singur pas. 

Aidan Andon spune că a avut noroc. A fost înconjurat de oameni frumoşi. Şi i-a imortalizat în alb şi negru.

Radu Beligan, Maia Morgenstern şi Toma Caragiu sunt doar câţiva dintre cei cărora le-a realizat portretele. Lui Robbie Williams, a avut şansa să îi înmâneze chiar el tabloul. 

Aidan consideră că, prin intermediul portretelor, surprinde perfect emoţia trăită de fiecare om în parte. Ştie să pună oamenii în valoare doar prin lumini şi umbre. 

"Îmi place culoarea, dar cred că în alb şi nergu transmiţi o formă artistică mai de suflet. Creezi o poveste", a spus bărbatul.

Poveste pe care Aidan Andon vrea să o ducă dincolo de ocean. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Aidan Andon, povestea unui pictor care şi-a redesenat cu îndrăzneală viaţa