O femeie din Alba Iulia s-a trezit cu un hoț "instalat" în casă, după ce a plecat trei zile
La data de 2 octombrie 2022, în jurul orei 22,00, o femeie din Alba Iulia a sesizat Poliţiei Municipiului Alba Iulia, prin 112, faptul că, întocându-se la domiciliu, după 3 zile, a găsit în interiorul locuinţei sale o persoană străină.
La faţa locului s-a deplasat patrulă de siguranţă publică, care a identificat un bărbat de 41 de ani, din Alba Iulia, iar în urma cercetărilor a rezultat că acesta ar fi pătruns în locuinţă, prin efracţie, în urmă cu două zile şi ar fi rămas acolo.
Asupra acestuia au fost găsite mai multe bijuterii din aur, un ceas şi un telefon mobil, în valoare de aproximativ 2.000 de lei, aparţinând proprietarilor casei.
Faţă de bărbat, a fost luată măsura reţinerii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca în cursul zilei de azi, 3 octombrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii sale activităţi infracţionale, transmite Agerpres.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰