Alertă în Prahova după ce un bărbat s-a plimbat pe stradă cu un cuţit în mână. Le-a spus poliţiştilor că a găsit arma în faţa unui bloc
Poliţiştii prahoveni au intervenit, duminică, într-un cartier din Ploieşti după ce au fost anunţaţi că pe o stradă un bărbat se plimbă cu un cuţit în mână. Acesta a povestit că a găsit cuţitul în faţa unui bloc. Oamenii legii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase.
Sesizarea la Secţia 2 Poliţie a municipiului Ploieşti a fost făcută duminică dimineaţă, în jurul orei 07:30, când o persoană a reclamat că pe strada Şoseaua Nordului se află un bărbat care are în mână un cuţit, scrie news.ro.
„În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului constatând faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 69 de ani din municipiul Ploieşti care a găsit cuţitul în faţa unui bloc, fiind surprins cu el în mână, fără a ameninţa vreo persoană”, informează Poliţia judeţeană Prahova.
Poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea, fără drept de obiecte periculoase, bărbatul fiind condus la o unitate medicală de psihiatrie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰