Observator » Evenimente » Alertă la o școală din Iași. Un recipient inscripționat cu "dioxid de sulf", descoperit de paznic

Video Alertă la o școală din Iași. Un recipient inscripționat cu "dioxid de sulf", descoperit de paznic

Editor Anda Anghelache | Timp citire: 1 minut
Publicat la 19.09.2026, 09:26 | Modificat la 19.09.2026, 09:32

S-a dat alarma la o şcoală gimnazială din Iaşi, după ce paznicul unităţii a descoperit un recipient inscripţionat ca fiind cu dioxid de sulf, un gaz extrem de toxic.

Ce l-a speriat mai tare pe agentul de pază a fost faptul că lângă se aflau şi mai multe pisici moarte. Elevii erau la ore în momentul descoperirii, iar imediat mai multe echipaje au ajuns la unitatea şcolară. Inclusiv specialiştii CBRN au fost prezenţi în zonă şi au efectuat măsurători.

S-au testat şi apa şi hrana animalelor. O anchetă trebuie să scoată la iveală cum a ajuns recipientul acolo şi cui îi aparţine.