Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alexandra Bădoi, vocea melodioasă care ne face timpul mai frumos

Pe 29 noiembrie Antena 1 împlinește 21 de ani. Indiferent ce au visat să se devină cînd erau mici, vedetele Antenei 1 au vrut mereu mai mult și fiecare pas pe care l-au făcut a fost pentru a deveni din ce în ce mai buni.

de Redactia Observator

la 14.11.2014 , 16:26

Pe 29 noiembrie Antena 1 împlinește 21 de ani. Indiferent ce au visat să se devină cînd erau mici, vedetele Antenei 1 au vrut mereu mai mult și fiecare pas pe care l-au făcut a fost pentru a deveni din ce în ce mai buni. 

Alexandra Bădoi, este una dintre cele mai apreciată vedete ale Antenei 1, însă nu mereu și-a dorit să fie prezentatoare „Când eram mică mă visam cântăreaţă şi medic pediatru. Pe la 13, 14 ani încă mi-era foarte frică de sânge şi de seringi, aşa că am renunţat la gândul meu de a fi medic, în schimb muzica a rămas pasiunea mea. Când m-am mutat în Târgu-Jiu, la începutul liceului, m-am şi înscris la Palatul Copiilor, unde puteam învăţa să cânt mai bine, şi am început să şi compun câteva melodii. Unul dintre profesorii mei de canto lucra şi la principalul radio din oraş şi la un moment dat a avut nevoie de o voce de fată pentru a înregistra câteva reclame şi pentru a compune un spot radio. Acea voce avea să fie vocea mea. Directoarea radio-ului a fost încântată de rezultat, am avut o discuţie şi apoi mi-a propus să prezint o emiune în fiecare duminică. Am acceptat, aşa că drumul meu în mass-media a început de când aveam 16 ani. Ajunsă în București, am dat o probă pentru a fi prezentatoarea rubricii Meteo la Antena 1. M-am dus la probă, chiar dacă niciodată nu m-am gândit că eu aş putea prezenta vremea. Pe 2 iunie 2008, la Observator matinal, cu emoţie şi entuziasm, am spus pentru prima oară oamenilor cum va fi vremea...”

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Alexandra Bădoi, vocea melodioasă care ne face timpul mai frumos