Prima victimă a ucigaşei de la metrou nu a fost luată în serios 4 ore, chiar dacă a sunat imediat după tentativa de omor la 112
Patru ore, atât a durat ca o tentativă de omor să fie luată în serios. Iar crima de la Dirstor putea fi evitată. Poliţia caută scuze.
Patru ore, atât a durat ca o tentativă de omor să fie luată în serios. Alexandra, prima tânără atacată de ucigaşa de la metrou, a fost plimbată de la o uşă la alta şi pusă să aştepte cu orele pentru a depune o plângere. Din cauza birocraţiei şi a unui lung şir de erori, Magdalena Şerban a ajuns să atace a doua oară. Şi, de data aceasta, să ucidă. E anchetă internă acum la Poliţie. Şi Parchetul Militar face cercetări.
Ora 15 şi 35 de minute, staţia de metrou Costin Georgian. Camerele de supraveghere surprind momentul în care tânăra de 20 de ani este atacată din spate de Magdalena Şerban. Ucigaşa o împinge de două ori pe liniile de tren. Dar, cu o forţă incredibilă, Alexandra reuşeşte să scape din mâinile ei. Cu doar câteva secunde înainte ca trenul să sosească în staţie.
Speriată, Alexandra intră în metrou, în timp ce, de pe peron, femeia de 36 de ani o urmăreşte cu privirea. Abia mai târziu, tânăra îşi anunţă părinţii că o străină a încercat să o ucidă. Iar de aici, începe un lung şir de erori sfârşite, patru ore mai târziu, cu un al doilea atac. De data aceasta, unul mortal.
La ora 16 şi 31 de minute, tatăl tinerei atacate sună la 112 şi anunţă tentativa de omor: "Exact lucrul ăsta mi l-a spus, trebuie să mergeţi la Costin Georgian pentru că Metrorex are Poliţia lor." Prima oprire a fost la staţia de metrou Costin Georgian. Un drum în zadar, timp pierdut pentru că aici nu există nicio secţie de Poliţie.
- O angajată a STS e cercetată penal, după crima de la metrou. Apelul primei victime nu a ajuns niciodată la poliţie
- Magdalena Şerban a ucis-o pe Alina Ciucu şi pentru că nimeni nu a reacţionat la tentativa ei de omor din aceeaşi zi
- Magdalena Şerban, criminala de la metrou, mutată din arestul central. Un medic psihiatru a luat decizia
Singura secţie de Poliţie a metrolui există la staţia Unirii, unde Alexandra împreună cu tatăl ei au ajuns la ora 17 şi 13 minute. Trecuseră deja aproape două ore de la atac. Iar acolo, au fost puşi să aştepte pentru că, în faţă, o doamnă se plângea că şi-a pierdut sacoşa. Şi un singur calculator centralizează imaginile surprinse de camerele de supraveghere. "Am ajuns acolo, am găsit ofiţerul de serviciu. I-am spus despre ce este vorba, i-am dat buletinul fetei, a înresgitrat-o, ne-a spus că mai este un caz în faţă. La un moment dat, eu cu fata chiar am vrut să plecăm, pentru că pur şi simplu ne săturasem să aşteptăm.", povesteşte tatăl Alexandrei.
Abia după ora 18, poliţiştii au început să o caute pe Magdalena Şerban în imagini. Nicu Dragoş Orlando, şeful Poliţiei Capitalei: "Să cauţi în 22 de camere, să fixezi locul în care s-a produs evenimentul, să încerci să obţii, din imagini, fizionomia acelei persoane, să nu credeţi că se face în 5 minute."
Aşa se face că, la ora 19 şi 54 de minute, când Alina Ciucu era ucisă la Dristor 1, Alexandra abia completa plângerea. Au fost nevoie de patru ore ca o tentativă de omor să fie luată în serios. Acum, e anchetă internă la Poliţie. Iar Parchetul Militar a dechis un dosar penal în care este cercetată operatoarea de la 112. Carmen Dan, ministrul de Interne: "E o anchetă în derulare, n-aş vrea să mă pronunţ eu acum, la cald, e cunoaşte deja că a fost o oarecare sincopă după apelul pe 112."
Alina Ciucu a fost vânată de o minte diabolică şi ucisă la 25 de ani. Magdalena Şerban urmează să fie supusă unei expertize psihiatrice. E posibil să scape de pedeapsa cu închisoarea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰