Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alternativa tot mai căutată de români pentru vacanță, în locul avionului sau mașinii. Prețuri de la 50 lei

Cine n-are maşină, dar nici nu se îndură să plătească un bilet de avion ca să plece în vacanţă, are la îndemână autocarul. Tot mai mulţi apelează la această variantă, aşa că transportatorii pun la dispoziţia turiştilor rute către destinaţii noi şi curse zilnice. Putem merge cu autocarul în Grecia, Bulgaria sau Turcia, iar tarifele pornesc de la 50 de lei. Dezavantajul ar fi durata mare a călătoriei.

de Mădălina Chiţac

la 26.06.2025 , 20:13

Tania a călătorit până în Polonia cu autocarul.

"Am putut să văd oraşele prin care am trecut. Nu am simţit că a durat atât de mult călătoria. Iar la întoarcere, faptul că am avut opriri în Praga şi în Budapesta, mi-a permis să vizitez şi aceste oraşe", a povestit Tania. 

24 de ore a durat drumul care, dus-întors, a costat 150 de euro.

Articolul continuă după reclamă

"Sunt interesată să mai am astfel de călătorii. Mă gândesc acum, pe timpul verii, undeva în Grecia. Costul mai redus, în al doilea rând pot să văd mai mult", a povestit Tania Borisov.

Şi mai sunt şi alte beneficii.

Care sunt beneficiile

Avantajul este că nu trebuie să-ţi planifici din timp călătoria. Îţi poţi cumpăra astăzi biletul, iar mâine să fii în drum spre Grecia, Bulgaria sau Turcia. Sunt curse zilnice, aşa că ai de unde alege. În plus, preţurile nu cresc de la o zi la alta.

"Avionul nu e întotdeauna zilnic vara şi atunci ai mai multă flexibilitate şi simplitatea de a-ţi achiziţiona biletul. Dacă te-ai răzgândit, ţi-ai schimbat biletul", a declarat Adrian Rășoiu, director companie de transport.

Cum cererea pentru vacanţele cu autocarul e mai mare, transportatorii au crescut numărul de maşini alocate staţiunilor turistice.

"Am înregistrat un volum de 30% mai mare a numărului de pasageri. Şi asta ne-a dat avântul să mărim oferta. Un autocar etajat a plecat plin către litoralul bulgăresc. Şi asta având în vedere că aveam frecvenţă zilnică", a declarat Adrian Rășoiu, director companie de transport.

Putem merge în Nisipurile de Aur, Albena, Balchik, Sunny Beach, Burgas. isometric Preţurile pentru staţiunile bulgăreşti încep de la 50 de lei. Spre exemplu, o cursă Bucureşti - Balcic costă 63 de lei şi durează 6 ore. Cu maşina personală, am face 4 ore şi jumătate, şi ar trebui să plătim în jur de 170 de lei pe carburant.

"E foarte bine să ai alternative. Poţi să mergi cu avionul, trenul, să mergi cu maşina personală, dar poţi să mergi şi cu autocarul. Iar infrastructura se dezvoltă", a declarat Adrian Voican, Vicepreședinte ANAT.

Turiştii care aleg Grecia, au zilnic curse către Atena, Salonic, Katerini, Larissa, Volos sau Lamia. isometric De la Bucureşti până la Salonic, biletul costă 95 de lei, iar cursa dureaza 12 ore. Cu avionul am face puţin peste o oră, însă costul e de cinci ori mai mare. Iar cu maşina personală, ne-ar trebui în jur de 60 de litri de combustibil, adică 430 de lei. La care se adaugă taxele de pe autostradă.

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Evenimente » Alternativa tot mai căutată de români pentru vacanță, în locul avionului sau mașinii. Prețuri de la 50 lei