Video Amendă uriașă pentru bărbatul care și-a abandonat cățelul în fața porții, în Gherla. Patrupedul a început să plângă
Bărbatul care şi-a aruncat fără milă căţelul în faţa porţii din Gherla, judeţul Cluj, va rămâne şi fără ceilalţi doi câini.
Animalele erau ţinute în lanţ, în condiţii necorespunzătoare. Aşa că, astăzi, cei de la Poliţia Animalelor s-au întors la el să-i confişte câinii cărora le-au şi găsit o nouă familie.
Doar că omul n-a vrut să le deschidă poarta şi s-a ales cu o notificare, după amenda de peste 15.000 de lei pentru abandon, lipsa sterilizării şi a microcipării.
Scene crunte: un căţel de 4 luni plângea la poarta stăpânului, care l-a abandonat
Inimă de câine. O lecţie de viaţă dată de un căţel stăpânului său nemilos face înconjurul internetului. Bărbatul şi-a aruncat patrupedul în stradă şi l-a lăsat ore în şir să plângă la poartă. Martorii cu inimă au fost prompţi şi au sunat la 112. Individul a fost amendat, iar câinele a fost adoptat.
- Scene crunte: un căţel de 4 luni plânge la poarta stăpânului, care l-a abandonat. "A spus că nu-l mai vrea"
- Un câine pofticios a mâncat bancnote în valoare de 4.000 de dolari. Disperaţi, stăpânii au aşteptat să le...
- Hotelurile pentru animale de companie, pline până la refuz de sărbători. Cât costă o noapte de cazare pentru...
- Povestea tristă a căţeluşei Rose. Dată dispărută în urmă cu 7 ani, la o zi după ce fusese adoptată, a...
"Să vadă câtă lume a venit pentru săracul căţeluş... Nu te poţi apropia de el". Sunt imagini care îţi frâng inima. Câinele în vârstă de patru luni scânceşte la poarta casei stăpânului care nu-l mai vrea. Disperat, vrea să sară gardul, dar nu reuşeşte. Se întinde pe trotuar, apoi încearcă din nou să intre în ogradă. Scena a fost filmată de proprietara unui salon de cosmetică pentru animale, care a sesizat imediat poliţia.
Stăpânul câinelui a fost amendat cu 15.500 de lei
"Am trecut pe acolo de dimineaţă. L-am văzut de la prima oră, sărea pe poartă. După am mai trecut de vreo trei, patru ori, era în acelaşi loc nedezlipit. Stăpânul era după poartă şi nu a vrut să-i deschidă. A spus că nu-l mai vrea", povesteşte Diana Bob, proprietară salon de cosmetică pentru animale.
Agenţii locali l-au amendat pe stăpân cu 500 de lei. La 24 de ore de la incident, şi Poliţia Animalelor l-a sancţionat cu 15.000 de lei pentru abandon şi pentru că animalul nu era sterilizat şi microcipat. Imaginile cu bietul câine s-au viralizat pe Facebook. Pe Alexandru l-au emoţionat atât de tare încât a adoptat căţelul imediat şi l-a botezat Nero. "Mi-a fost milă de el când l-am văzut şi mie mi-s foarte dragi. E foarte fricos. Se teme", spune Alexandru Farcaş, noul stăpân al lui Nero.
"12.000 lei este amenda maximă pentru abandonul unui animal, după ce sancţiunea a fost majorată în urmă cu doi ani. Chiar şi aşa, nu a reuşit să îi responsabilizeze pe toţi deţinătorii de animale, pentru că legea e mult prea rar aplicată, iar numărul câinilor aruncaţi pur şi simplu în câmp sau pe marginea drumului e în continua creştere", transmite Alex Prunean, reporter Observator.
În România, o jumătate de milion de animale sunt aruncate în stradă în fiecare an
"Ultimele cazuri sesizate de noi către autorităţi au fost soluţionate cu avertismente sau amenzi foarte mici", a declarat Georgeta Gărduş, reprezentant ONG pentru Protecţia Animalelor.
Cea mai eficientă metodă care previne abandonul este sterilizarea câinilor cu stăpân, obligatorie prin lege. Din păcate, rata sterilizării la noi în ţară nu depăşeşte 15% din totalul câinilor înregistraţi în cabinetele veterinare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰