Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Andrei şi Nicuşor, doi copii din Bacău, au rămas fără casă în mijlocul iernii

Andrei şi Nicuşor, doi copii din comuna Pânceşti, judeţul Bacău, au rămas fără casă, în mijlocul iernii, după ce un incendiu le-a distrus în totalitate casa în care stăteau doar cu tatăl lor.

de Redactia Observator

la 31.01.2019 , 11:05

Andrei şi Nicuşor, doi copii din comuna Pânceşti, judeţul Bacău, au rămas fără casă, în mijlocul iernii, după ce un incendiu le-a distrus în totalitate casa în care stăteau doar cu tatăl lor.

Povestea celor doi fraţi în vârstă de 16, respectiv 6 ani, este una dramatică.

În urmă cu câţiva ani, mama celor doi băieţi i-a părăsit, astfel că ei au rămas doar în grija tatălui lor.

Articolul continuă după reclamă

Cei trei locuiau într-o casă care stătea să cadă, în comuna Pânceşti din judeţul Bacău.

Pe acelaşi subiect

Nenorocirea i-a lovit în prima zi a anului, după ce casa a fost cuprinsă de un incendiu uriaş care a transformat totul în scrum.

Andrei şi Nicuşor locuiesc în Pânceşti, judeţul Bacău

Andrei şi Nicuşor îşi fac temele la lumânare

Un vecin a demarat o campanie de strângere de fonduri pe Facebook pentru cei doi fraţi din Pânceşti, Bacău, iar până în prezent s-au strâns peste 18.000 de euro.

Totul după ce Andrei, băiatul de 16 ani, şi-a scris povestea pe reţeaua de socializare.

'Bună ziua om bun, mă numesc Andrei și am 16 ani, împreună cu fratele meu Nicușor (6 ani), pe care îl iubesc enorm, vă scriu aceste rânduri într-o zi rece de iarnă, suntem doar cu tatăl nostru care are grijă de noi, muncește de dimineață până seara pentru noi, mama ne-a părăsit acum cativa ani și parcă nu a fost de ajuns, acum cateva saptamani ne-a luat și căsuța foc, imi fac temele la lumânare și îmbrăcat pentru că este foarte frig, pereții fiind crăpati de la incendiu, asta că vreau sa învăț să fiu cineva, să îl ajut pe bietul tata pecare îl vad ca plânge pentru noi că nu are posibilitatea să ne refacă căsuța, nu vă imaginați cum este ca în mijlocul iernii să rămâi sub cerul liber, tata nu a vrut să ceară niciun ban de la nimeni si a vândut aproape toate animalele din gospodărie să pună acoperișul să nu ne ningă în casă,adică ce a mai rămas ea...îl văd că nu mai poate săracul( mai este si bolnav la plămâni, TBC). Aș vrea sa mă trezesc și eu ca orice copil normal care merge la școală, care iese cu prietenii la joacă, care nu are griji la 16 ani, dar din păcate viața mea, nu este așa', a scris copilul pe Facebook.

Toţi cei care vor să ofere un ajutor celor doi fraţi care îşi fac temele la lumânare, în frig, pot dona pe Facebook.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Andrei şi Nicuşor, doi copii din Bacău, au rămas fără casă în mijlocul iernii