Antena Meniu Search
x

Video "Angajata model" dintr-un spital din Galaţi care lăsa bolnavii și colegii fără bani pe card. Le lua până şi voucherele de vacanţă

O asistentă medicală din Galaţi a fost reţinută după ce s-a descoperit că fura de la pacienţi şi chiar de la colegii ei. Cunoscută drept o angajată model, femeia sustrăgea carduri şi făcea mici cumpărături cât să nu atragă atenţia. Ba chiar îi lăsa pe bolnavi şi fără vouchere de vacanţă. 

de Adrian Obreja

la 28.02.2024, 14:25

Vezi și

"Vorbim despre un prejudiciu de aproximativ 2.500 de lei, făcut în decurs câțiva ani. Practic asistenta fură bani și carduri de la pacienți, dar și de la colegii ei de serviciu - medicul de pe secția pe care lucra și o colegă asistentă. Lua cardurile și le folosea pentru cumpărături mici, astfel încât să nu fie prinsă, iar la una dintre ultimele fapte a luat cardul medicului de pe secție și a încercat să facă o plată online de 2.000 de lei cu cardul. Atunci medicul și-a dat seama că ceva este în neregulă și a anunțat conducerea spitalului și Poliția. Au existat suspiciuni în ultimii ani și chiar sesizări, însă nu exista nicio probă în acest sens. Polițiștii au făcut ieri o percheziție la locuința femeii în vârstă de 49 de ani, acolo unde au găsit mai multe carduri despre care se știe clar că au fost furate din spital, și au luat decizia de a o reține pentru 24 de ore. În acest moment se află în arestul Poliției din Galați, fiind prezentată magistraților cu propunere de arestare preventivă. Se pare că acesta a fost plasată sub control judiciar. Asistență lucrează la spital de peste 25 de ani. Nu a avut alte probleme sau incidente la muncă, însă sesizările și reclamațiile privind furturile nu au lipsit", a transmis reporterul Observator Adrian Obreja.

Polițiștii arată că, în perioada 2019 - 2023, la intervale diferite de timp, femeia ar fi sustras de la colegi de muncă, dar și de la pacienți, în timpul programului de lucru, diferite sume de bani, carduri bancare și tichete tip voucher de vacanță.

Ulterior, acesta ar fi vândut voucherele și, folosindu-se de datele de identitate ale persoanelor, ar fi efectuat mai multe tranzacții frauduloase online, dar și la comercianți fizici din municipiul Galați.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 2 voturi
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » "Angajata model" dintr-un spital din Galaţi care lăsa bolnavii și colegii fără bani pe card. Le lua până şi voucherele de vacanţă