Angajatul unei bănci a furat peste 137.000 de euro din contul unui client, cu ajutor de la un coleg. Ambii sunt cercetaţi
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a creat un cont de internet banking pe numele unui client şi apoi a scos bani din contul acestuia, transmite news.ro. Prejudiciul cauzat persoanei vătămate se ridică la aproape 140.000 de euro.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare, în data de 25 aprilie, acţiunea penală împotriva a doi bărbaţi cercetaţi pentru infracţiuni de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură private.
Funcţionarul de 25 de ani şi-a însuşit peste 137.000 de euro
Este vorba despre doi funcţionari ai unei bănci, unul în vârstă de 25 de ani, celălalt de 28 de ani.
”În sarcina primului inculpat, funcţionar bancar, în vârstă de 25 ani, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: în data de 04.02.2021, în calitate de funcţionar bancar, profitând de faptul că avea cunoştinţă despre datele personale şi bancare ale persoanei vătămate în vârsta de 64 de ani, a procedat la introducerea, fără drept, de date informatice în sistemul informatic al băncii, respectiv nume, prenume, adresa de e-mail şi număr de telefon, în vederea activării serviciului de internet banking pe conturile persoanei vătămate. După ce a dobândit accesul la serviciul de internet banking a răscumpărat unităţile de fond deţinute de persoana vătămată la respectiva unitate bancară, sumele rezultate fiind utilizate pentru transferuri în interes personal. Ulterior, în perioada 01.11.2021-11.01.2023, a accesat, fără drept, contul de internet banking al persoanei vătămate în vârsta de 64 de ani, şi a efectuat în mod fraudulos un număr de 140 de operaţiuni de transfer de fonduri în conturile sale personale, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 137.286,15 euro şi 5.748,38 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Al doilea inculpat a modificat datele persoanei vătămate
Al doilea inculpat, în vârstă de 28 de ani, este suspectat că în 29 aprilie 2022, în calitate de funcţionar bancar, profitând de faptul că avea cunoştinţă despre datele personale şi bancare ale persoanei vătămate, a modificat, fără drept, în sistemul informatic al băncii datele informatice aparţinând persoanei vătămate cu cele ale inculpatului în vârstă de 25 de ani, respectiv numărul de telefon şi adresa de e-mail, în scopul efectuării unor operaţiuni financiare frauduloase de transfer de fonduri din conturile bancare ale persoanei vătămate.
Trei percheziţii domiciliare în judeţele Ilfov şi Prahova
Săptămâna aceasta, joi, anchetatorii au făcut trei percheziţii domiciliare în judeţele Ilfov şi Prahova, în dosarul care îi vizează pe cei doi.
Iniţial, ambii au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Pentru funcţionarul suspectat că a luat banii din contul clientului băncii, procurorii cer arestarea preventivă, în timp ce complicele acestuia a fost plasat sub control judiciar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰