Video Explozia de la poligonul din Sălaj, care a rănit grav 9 soldaţi. Greşeala militarilor care le-ar fi putut aduce moartea
Explozie într-un poligon din Sălaj. Nouă militari au ajuns la spital după ce o grenadă a explodat în timpul unui exerciţiu de instruire. Un soldat de 19 ani a fost rănit grav. Grenadele folosite erau vechi de peste 40 de ani. Procurorii care au început ancheta iau în calcul şi o problemă tehnică, dar şi eroarea umană.
Primele constatări ale procurorilor militari arată nereguli grave în timpul exerciţiului. La aruncarea grenadei ar fi trebuit să participe doar supervizorul şi cel instruit. Ceilalţi soldaţi ar fi trebuit să aştepte într-un tranşeu la zeci de metri distanţă, ca să nu fie răniţi dacă militarul instruit ratează ţinta. Anchetatorii vor să afle şi dacă militarii purtau echipamentul obligatoriu pentru astfel de manevre.
Alex Prunean, reporter Observator: După incident, tragerile din poligon au fost suspendate, iar locul soldaţilor a fost luat de criminalişti şi procurori de la Parchetul Militar. Aceştia vor să afle dacă cei care participau la exerciţiu erau poziţionaţi corect în tranşee, dar şi mai important, dacă erau echipaţi corespunzator.
Grenada care a explodat a rănit opt soldaţi şi un maior din regimentul Șimleul Silvaniei, care făceau manevre în poligonul Crasna.
Corneliu Pavel, Sef Birou Presa MApN: Au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire.
- Incident grav într-un poligon din judeţul Sălaj: Nouă militari au fost răniţi, în urma exploziei unei grenade...
- Bărbatul din Popeşti-Leordeni, care şi-a ameninţat soţia şi voia să detoneze blocul, credea că "e urmărit de...
- Ameninţată cu moartea de soţ, o femeie a reuşit să fugă cu fiica ei în ultima clipă. Bărbatul voia să...
- Mai multe blocuri din Capitală au rămas fără curent, în urma unei avarii la reţeaua electrică
- Filmul exploziei din Roma, unde un bloc s-a făcut praf într-o secundă. Un turist, scos de sub dărâmături mai...
Lucian JACODI, pdc ISU Sălaj: Una dintre persoane a suferit răni mai grave, este vorba de un tânăr de 19 ani care a fost transportat cu elicopterul SMURD la UPU Zalău.
Soldatul rănit la cap şi la picioare a fost dus direct în sala de operaţie la spitalul din Zalău. Tot acolo au fost transportaţi şi colegii lui care au avut noroc să scape cu răni mai uşoare.
Alina Perneş, pdc Sp Jud de Urgenta Zalău: Pacienţii sunt conştienţi şi stabili. De asemenea, fiecăruia dintre aceştia îi este acordat suport psihologic şi medicii urgentişti au hotărât ca toţi cei 9 pacienţi să rămână internaţi.
Un incident similar a rănit doi militari în primăvară în poligonul de la Floreşti-Cluj. La o instruire cu lasatorul de grenade, un proiectil a rămas blocat pe ţeavă, iar mecanismul de autodistrugere al s-ar fi declanşat după 13 secunde.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰