Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ANIMAŢIE GRAFICĂ. Un tată şi-a călcat fiul cu maşina, în propria curte din Braşov. Băieţelul avea doar 3 ani şi a murit la spital

Un tată şi-a călcat propriul copil cu maşina. Băieţelul avea trei ani. Nenorocirea s-a întâmplat când bărbatul încerca să mute maşina în curtea casei din Braşov. Nu l-a obsevat pe cel mic şi s-a urcat peste el. Rănile au fost atât de grave, încât a murit câteva ore mai târziu, la spital. Atenţie, vă avertizez, urmează informaţii care vă pot afecta emoţional.

de Redactia Observator

la 19.07.2021 , 15:22

Dramă teribilă în comuna Hărman, din Braşov. O zi liniştită de duminică s-a transformat într-una de coşmar: un tată şi a călcat copilul cu maşina în curte. Bărbatul s-a urcat la volan şi a vrut să mute maşina. Avea de mers doar câţiva metri. În tot acest timp, băiatul de trei ani se juca pe lângă maşină. Când, deodată, din joacă, s-ar fi pus pe jos şi s-ar fi rostogolit. Nimeni nu l-a observat. A intrat sub roţile maşinii exact când tatăl, neantent, încerca să dea cu spatele.

Roţile i-au strivit trupul firav, iar rănile au fost îngrozitoare. Disperată, familia a plecat imediat cu el către spital. Nu au mai aşteptat ambulanţa. Sperau într-o minune. Însă, cel mic nu a putut fi salvat. A murit câteva ore mai târziu. "Pacientul a sosit fără semne vitale. Noi l-am preluat imediat, am început resuscitarea. Însă, din păcate, resuscitarea a fost fără succes pentru că avea leziuni incompatibile cu viaţa. Cel mai sever traumatism a fost în zona cervicală", a declarat Blanka Torok, medic de gardă.

Poliţiştii au deschis acum o anchetă. Au împrejmuit curtea familiei şi au cercetat maşina ore în şir. Au făcut măsurători şi au stat de vorbă cu martorii. "Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii evenimentului", a declarat Nadia Olaru, de la IPJ Braşov.

Vezi și

"Nu făceam nicio manevră cu maşina până nu îmi urcam copilul în maşină. Eu nu mă apuc să pun maşina aia în mişcare, mai ales când e vorba de un copil de trei anişori care nu se vede. Nu ai cum, nu îl mai vezi în oglinzi, ai oprit. Ai atâtea unghiuri pe care nu le poţi vedea din oglinzi", spune Sergiu Moşneagă, instructor auto. Specialiştii în siguranţă auto ne spun clar că orice drum cu maşina, fie el unul de sute de kilometri sau, ca în cazul de faţă, de doar câţiva metri, trebuie tratat cu aceeaşi responsabilitate. Niciodată să nu pornim maşina dacă avem în preajmă un copil nesupravegheat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » ANIMAŢIE GRAFICĂ. Un tată şi-a călcat fiul cu maşina, în propria curte din Braşov. Băieţelul avea doar 3 ani şi a murit la spital