Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ANSVSA: Nouă unități de pe litoral, AMENDATE cu 21.000 lei în trei zile

Nouă unități din sectorul industriei alimentare de pe litoral au fost amendate cu 21.000 de lei, în urma controalelor efectuate în primele trei zile ale acestei săptămâni, iar un bufet și un restaurant au fost închise temporar din cauza abaterilor de la legislația sanitară veterinară, informează un comunicat de presă al ANSVSA remis, joi, AGERPRES

de Redactia Observator

la 24.08.2017 , 13:48

Nouă unități din sectorul industriei alimentare de pe litoral au fost amendate cu 21.000 de lei, în urma controalelor efectuate în primele trei zile ale acestei săptămâni, iar un bufet și un restaurant au fost închise temporar din cauza abaterilor de la legislația sanitară veterinară, informează un comunicat de presă al ANSVSA remis, joi, AGERPRES

De asemenea, în perioada menționată inspectorii au confiscat și 340 de kilograme de produse alimentare improprii consumului uman, cantitate care a fost dirijată către o unitate de neutralizare.

"Pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, 4 restaurante, 3 unități tip bufet, 2 unități tip fast — food și o rulotă, au fost sancționate contravențional, cu amenzi în valoare de 21.000 de lei. Au fost emise o Ordonanță de suspendare temporară a activității pentru un restaurant și o Ordonanță de interzicere a activității pentru o unitate tip bufet", se menționează în comunicat.

Articolul continuă după reclamă

La solicitarea CJPC Constanța, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au efectuat un control în stațiunea Eforie, unde în urma verificărilor efectuate au sancționat contravențional un restaurant, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, au confiscat și retras de la comercializare 340 de kg produse alimentare, cantitate care a fost dirijată către o unitate de neutralizare.

ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanța, pune la dispoziția celor interesați numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obține informații referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranței alimentelor.

Acest număr va funcționa în paralel cu numărul Call-center-ului ANSVSA, 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie.

Sursă: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » ANSVSA: Nouă unități de pe litoral, AMENDATE cu 21.000 lei în trei zile