Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Antena 1 a achiziţionat super show-ul Hell’s Kitchen

Antena 1 a achiziţionat formatul show-ului Hell’s Kitchen, unul dintre cele mai urmărite şi mai longevive show-uri de cooking din întreaga lume.

de Redactia Observator

la 03.06.2014 , 11:45

 Antena 1 a achiziţionat formatul show-ului Hell’s Kitchen, unul dintre cele mai urmărite şi mai longevive show-uri de cooking din întreaga lume. Produs în peste 50 de ţări, printre care UK, SUA, Australia, Suedia, Portugalia, Italia, Rusia, Spania, Mexic sau China, Hell’s Kitchen a obţinut rezultate impresionante la nivel de rating şi cotă de piaţă, fiind un etalon în materie de show-uri de gen. În SUA, emisiunea a ajuns la cel de-al 11-lea sezon, având o audienţă medie de peste 7 milioane de telespectatori. Hell’s Kitchen se va regăsi în grila de toamnă a Antenei 1.

Creatorul formatului Hell’s Kitchen este celebrul Gordon Ramsay, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai de succes chefi din întreaga lume şi un star internaţional de televiziune. Restaurantele sale, 14 la număr, au adunat în total peste 15 stele Michelin fiind pe lista celor mai exclusiviste locuri din lume.

Încă de la primele sezoane difuzate în UK şi SUA, formatul s-a bucurat de aprecierea criticilor de specialitate. “Hell’s Kitchen este o mostră a geniului în televiziune” au scris cei de la “The Guardian”, “Ramsay stimuleaza deliciile Iadului pe pământ”, spuneau cei de la “Boston Herald”, iar Entertainment Weekly l-a numit “Una din plăcerile noastre vinovate”.

Articolul continuă după reclamă

Varianta Americană a show-ului, prezentată de altfel chiar de Gordon Ramsay, a primit de-a lungul timpului nominalizări şi premii în cadrul celor mai prestigioase premii de televiziune, aşa cum sunt Primetime Emmy Awards, Art Directors Guild Awards (Television), Teen Choice Award sau People's Choice Awards.

Noul show de la Antena 1 este adresat tuturor pasionaţilor de cooking şi bucătărilor profesionişti, aspiranţi la titlul de Chef. Cei selectaţi să intre în această competiţie, vor locui într-o casă amenajată special pentru ei, lipită de restaurantul în care vor trebui să gătească. Concurenţii vor fi împărţiţi în echipe şi vor fi supuşi în fiecare ediţie la tot felul de probe eliminatorii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Antena 1 a achiziţionat super show-ul Hell’s Kitchen