Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Antrenorul de înot de la CS Dinamo ar fi violat-o pe fetiţa de 7 ani, în timpul orelor, de faţă cu ceilalţi copii şi părinţi

Se face anchetă la Clubul Sportiv Dinamo din București unde un antrenor de înot a fost arestat preventiv pentru că ar fi violat o fetiţă de 7 ani. Abuzul a fost reclamat de părinţii copilului iar polițiștii au făcut verificări și au folosit ca probe inclusiv imaginile filmate de camerele de supraveghere din interiorul bazinului.

de Cosmina Balint

la 15.02.2024 , 16:03

Instructorul de înot avea contract de colaborare la Clubul Dinamo încă din luna mai a anului trecut şi a antrenat sute de copii. Scenele de coşmar arfi avut loc chiar în timpul claselor de înot, sub privirile celorlalţi copii, dar şi ale părinţilor din tribune. 

Fetiţa i-ar fi povestit mamei ei ceea ce s-a întâmplat chiar în timpul clasei de înot, iar aceasta a semnalat imediat conducerea Clubului şi poliţia. Bărbatul în vârstă de 20 de ani a fost ridicat de poliţişti, audiat, iar acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile. Ancheta este încă în curs de desfăşurare.

Reprezentanţii Clubului Dinamo au anunţat că toţi angajaţii vor trece printr-o testare psihologică şi vor fi nevoiţi să aducă un atestat care să demonstreze că nu se află în registrul agresorilor sexuali. 

Vezi și

De la 1 ianuarie agresiunile sexuale împotriva minorilor sunt considerate viol daca diferenţa de vârstă dintre agresor şi victimă este mai mare de 5 ani. Antrenorul riscă acum până la 20 de ani de închisoare. 

Cosmina Balint Like

Curioasă fiind de fel și cu multe întrebări la care îmi doresc să aflu răspunsurile, munca de reporter mi-a adus satisfacție încă din prima zi.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Antrenorul de înot de la CS Dinamo ar fi violat-o pe fetiţa de 7 ani, în timpul orelor, de faţă cu ceilalţi copii şi părinţi