Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Antrenorul de la Olimpia Cluj a murit într-un cumplit accident rutier, în Floreşti. Momentul impactului suprins de o cameră de supraveghere

Sfârşit tragic pentru Mircea Doboș, antrenor la grupele de junioare U13 și U11, ale echipei de fotbal feminin U Olimpia Cluj. Bărbatul de 36 de ani a murit, marţi dimineaţa, după ce a fost lovit în plin şi aruncat la zeci de metri în aer, la ieşire din localitatea Floreşti, judeţul Cluj.

de Monica Palade

la 11.12.2024 , 14:49

Din primele informaţii, bărbatul nu s-a asigurat și a trecut strada neregulamentar. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de supraveghere, potrivit Clujenii.ro. În ciuda eforturilor medicilor, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

Mircea Doboș era căsătorit şi avea doi copii mici. „Cu durere în suflet, ne luăm rămas bun de la cel care a fost Mircea Doboș, antrenor cu portarii la grupele de junioare U13 și U11, plecat prematur dintre noi, că urmare a unui tragic accident rutier. Condoleanțe familiei ! Dumnezeu să îl odihnească!”, a scris clubul.

Ce spun poliţiştii

Vezi și

La data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 06.35, a fost înregistrat un accident de circulație pe DN1 E60, la ieșire din localitatea Florești, soldat cu decesul unei persoane.

Pe acelaşi subiect

Din primele cercetări a rezultat că, un bărbat, de 56 de ani, care conducea un autoturism în direcția municipiului Orădea, ar fi accidentat un bărbat, de 36 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a părții carosabile.

Echipajul medical prezent la fața locului a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor, bărbatul a decedat.

Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.

În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii evenimentului.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Evenimente » Antrenorul de la Olimpia Cluj a murit într-un cumplit accident rutier, în Floreşti. Momentul impactului suprins de o cameră de supraveghere