Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Apelul disperat la 112 al unei femei din Botoșani: "Ajutor, mă atacă psihic!" Femeia, găsită țipând că este bătută cu puterea minții

O botoșăneancă a sunat la 112 cu ultimele puteri, să anunțe că o bate concubinul, dar nu oricum, ci cu puterea minții.

de Redactia Observator

la 09.01.2018 , 12:15

Apelul disperat la 112 al unei femei din Botoșani: "Ajutor, mă atacă psihic!" Femeia, găsită țipând că este bătută cu puterea minții

O botoșăneancă a sunat la 112 cu ultimele puteri, să anunțe că o bate concubinul, dar nu oricum, ci cu puterea minții. Tânăra susținea că bărbatul are puteri paranormale.

Totul s-a petrecut în miez de noapte, iar pompierii și polițiștii au intervenit de urgență la locuința respectivă pentru a salva o femeie din Botoșani. Culmea, în timp ce aceștia încercau să intre în locuință, femeia, o anume Luminița, a început să strige după ajutor și se auzeau mai multe zgomote din interior.

Polițiștii l-au găsit însă pe concubin stând în pat, liniștit, iar pe femeie lângă un perete, urlând ca din gură de șarpe. Aceasta a fost consultată de medici, dar nu avea urme că ar fi fost agresată, astfel că într-un final ea a recunoscut că nu a fost lovită fizic, dar a fost agresată psihic.

Articolul continuă după reclamă

Femeia, de 33 de ani, din municipiul Dorohoi, județul Botoșani, a fost amendată pentru că a sunat abuziv la 112.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Apelul disperat la 112 al unei femei din Botoșani: "Ajutor, mă atacă psihic!" Femeia, găsită țipând că este bătută cu puterea minții