Aproximativ 1 din 4 adulți prezintă caracteristici de atașament evitant. Cum afectează asta relaţiile de cuplu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Fiecare dintre noi dezvoltăm un stil de ataşament, în funcţie de copilăria noastră. Este modul în care iubim, comunicăm, reacţionăm. O oglindă care ajunge să se reflecte mai ales în relaţiile noastre. Foarte mulţi ajung să fie evitanţi. Se apropie, apoi dispar. Iubesc, dar cu toate acestea, evită conexiunea, conflictele, tot ce implică până la urmă o relaţie. Nu e indiferenţă, deşi aşa pare pentru celălalt partener, ci mai degrabă o teamă profundă de fi vulnerabili, de fi răniţi. Şi de aici se naște un cerc vicios. Unul cere, discută, celalălt percepe asta ca o presiune sufocantă sau un atac la persoană.
"Mi-am dat seama că am nevoie de control, am nevoia de spațiu, nu simțeam neapărat nevoia să-l las pe celălalt să intre, să se apropie prea mult de mine. Îmi era foarte dificil să-mi exprim sentimentele și mai ales să mă arăt vulnerabil față de cealaltă persoană", a mărturisit Ștefan Onaciu pentru Observator 16.
La prima vedere, Ștefan nu părea genul de om care se teme de apropiere. Era independent, sigur pe el, capabil să-și gestioneze singur problemele și rareori cerea ajutor. Părea partenerul ideal: calm, rațional, autonom. Însă, pe măsură ce relația devenea mai apropiată, apărea o distanță greu de explicat. Nu era dezinteres, nici lipsă de conexiune. Era aşa-numitul ataşament evitant.
"Inițial vine foarte viu către noi, foarte acaparator, aș putea spune, e ca o casă frumoasă, luminată, care te atrage, care te face să-ți dorești să intri înăuntru, să o cunoști, să o descoperi, doar că surpriza apare în momentul în care intri, pentru că luminile încep să se stingă, încet, încet, una câte una", a explicat psihologul Tamara Ulmean pentru Observator 16.
Pentru partenerul evitantului, relația poate semăna cu un carusel emoțional care creează confuzie.
"Ba intram în relație, ba ieșam, ba intram. Mi se părea că este corect să mă comport așa, deși nu știam de ce trebuie să mă comport așa", a povestit Ștefan Onaciu.
"Marea teamă a unui evitant este aceea de intimitate autentică, de conexiune. Deși își dorește foarte mult asta, fuge adesea din relație", susţine Tamara Ulmean.
Specialiștii spun că atașamentul evitant se formează adesea în copilărie, ca răspuns la relația pe care copilul a avut-o cu părinții sau cu cei care l-au avut în grijă.
"Pornești de la indisponibilitatea emoțională a părinților. Va înțelege că el este prea mult, el are prea multe nevoi și atunci își va suprima aceste nevoi de apropiere, ca să aparțină", a precizat psihologul.
Vestea bună este că poate fi tratat. Pentru Ștefan, schimbarea a început în momentul în care a realizat că riscă să piardă relația pe care și-o dorea.
"Partenera mea a fost deschisă să-mi țină oglinda. Să-mi arate că, de fapt, în spate este o durere a mea. În momentul în care simțeam nevoia să mă retrag, îmi dădea spațiu, după care mă linișteam și ne reîntâlneam. Procesul a fost dureros, ca orice proces, oricine îl spune. Nu este deloc simplu să lucrezi la propria persoană", a mărturisit Ștefan Onaciu.
Mulți evitanți nu conștientizează însă că au acest stil de atașament. În același timp, partenerii lor, anxioşi cel mai adesea, ajung să creadă că ei sunt problema, că nu sunt suficienţi.
Studiile spun că, de multe ori, bărbații tind să fie mai evitanți în relații: țin mai mult la independență și se retrag atunci când situațiile devin foarte emoționale. Femeile, în schimb, tind mai des să fie anxioase și să aibă nevoie de mai multă apropiere și reasigurare. Atenție însă, nu e o regulă. Sunt și multe femei evitante, la fel cum sunt și mulți bărbați anxioși.
"Evitantul este atras inițial de precauția anxiosului, de faptul că e nevoie să-l cucerească, iar anxiosul este foarte atras de independența, de siguranța de sine a evitantului. În momentul în care pierde conexiunea, anxiosul intră în panică și se duce mai puternic, evitantu se îndepărtează mai mult și în permanență este un dans între ei", a mai explicat Tamara Ulmean pentru Observator 16.
Un "dans" care a devenit foarte popular şi pe reţelele sociale. Până şi adolescenţii se pun la curent cu stilurile de ataşament.
Aproximativ 1 din 4 adulți prezintă caracteristici de atașament evitant. Cel mai des, bărbaţii. Recomandat este ca aştia să inveţe ce anume le declanşează teama şi să nu reacţioneze impulsiv. În cazul unui conflict, mai bine fac o pauză de 5 minute şi revin apoi pentru lămuriri. Dacă tiparul se tot repetă, este cazul să apeleze la un ajutor specializat.
Psihologii spun că că cel mai sănătos este stilul securizant, adică cei care se simt confortabil cu apropierea, dar și cu autonomia.
