Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Au ieşit să le arate cum e maşina. Şi, uite, ce-au putut să facă!". Cinci tineri, cursă nebună cu BMW-ul sfârșită tragic în Suceava. Șoferul de 19 ani a murit pe loc

Teribilismul şi lipsa de experienţă la volan au mai făcut o victimă. Un tânăr şofer a murit pe loc, iar patru pasageri, cu vârste între 18 şi 20 de ani, au ajuns la spital. Şoferul abia cumpărase maşina şi a vrut să le arate şi amicilor, patru colegi de liceu, ce viteză prinde. Numai că, pe Şoseaua de Centură a Sucevei, în zona "Zidului Morții", din Șcheia, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. Atenţie, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional!

de Redactia Observator

la 12.04.2023 , 08:21

Tatăl unui pasager: Au ieşit să se plimbe cu maşina, maşină proaspăt cumpărată. 

Bărbatul este încă în stare de şoc. În maşină era şi fiul lui. Cei cinci tineri, toţi colegi de liceu, plecaseră doar de o jumătate de oră din faţa blocului. 

Angela Bertea, reporter Observator: Accidentul s-a petrecut pe Şoseaua de Centură a Sucevei. La un moment dat, şoferul ar fi pierdut controlul volanului, autoturismul s-a izbit de un parapet, după care a fost proiectat în afara părții carosabile.

Vezi și

Puţină mâzgă, ploaie, asfaltul ăsta fără porozităţi, sticlă, oglindă, spune tatăl unuia dintre tinerii care se aflau în mașină. Şi, cel mai probabil, viteză. Fapt confirmat şi de poliţişti.

Pe acelaşi subiect

Șoferul de 19 ani a murit pe loc, prietenii lui au ajuns la spital

Din primele cercetări a reieşit că șoferul - un tânăr de 19 ani din municipiul Suceava, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. "Au ieşit să le arate, el, proprietarul, cum e maşina, cum merge. Ca tinerii, na! Şi, uite, ca tinerii, ce-au putut să facă!", mărturisește un alt bărbat. Fiul lui, care era pe scaunul din dreapta faţă, a scăpat doar cu răni uşoare.

Însă, şoferul a murit pe loc. Iar ceilalţi tineri din spate au suferit răni foarte grave.

Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava: Din nefericire, una dintre victime avea leziuni incompatibile cu viața, iar cadrele medicale, aflate la fața locului, au declarat decesul acesteia. 

Dr. Dan Teodorovici, Spitalul Județean Suceava: La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean au ajuns patru pacienți cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani. Dintre aceştia, trei au necesitat intervenții chirurgicale de urgență.

În cauză s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » "Au ieşit să le arate cum e maşina. Şi, uite, ce-au putut să facă!". Cinci tineri, cursă nebună cu BMW-ul sfârșită tragic în Suceava. Șoferul de 19 ani a murit pe loc