Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Autostrada A9 Timișoara - Moravița e tot mai aproape de începerea lucrărilor. Va avea 73 de kilometri și va traversa 14 localități

Cu o floare nu se face primăvară, dar un acord pe mediu ne duce mai aproape de o autostradă mult dorită. Vorbim despre şoseaua care ne va face drumul drept până în Grecia, destinaţia noastră preferată de vacanţă. A9 Timișoara – Moravița se îndreaptă acum spre licitaţia pentru execuţie. Documentul emis de Agenţia pentru Protecția Mediului Timiș permite încheierea studiului de fezabilitate. Șoseaua de mare viteză posibilă cu bani europeni face parte dintr-un proiect amplu ce leagă Nordul Europei de partea de Sud. 

de Redactia Observator

la 08.03.2024 , 21:59

Acordul de mediul emis de Agenția pentru Protecția Mediului Timiș dă, în sfârșit, viteză proiectului autostrăzii A9 Timișoara – Moravița. E parte dintr-un traseu strategic pentru Europa. 

  • Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: Legătura nord-sud se face cu Gdansk, de la Marea Baltică până la Salonic, la Marea Egee... Gdansk, Varșovia, Cracovia, Kosice, în Slovacia, Debrecen, Ungaria, Oradea, Arad, Timișoara, Moravița, Belgrad, Salonic, ăsta e cel mai scurt drum.
  • Iulia Pop, reporter Observator: Autostrada Timișoara - Moravița va avea o lungime de 73 de kilometri și va traversa 14 localități. Vorbim de un drum care va schimba total dinamica zonei. Va avea parcări și spații de servicii. Vor fi construite 188 de podețe, 18 poduri, 28 de pasaje și 6 noduri rutiere.

În Timiș, autostrada se suprapune parţial cu siturile Natura 2000, astfel că avizul specialiștilor de mediu era crucial

Vezi și
  • Alina Călușeriu, APM Timiș: În analiza documentației s-au prevăzut toate măsurile care să conducă la un impact net semnificativ sau maxim moderat asupra ariilor naturale protejate. În cadrul comisiei de analiză tehnică s-a luat decizia de emitere și acordul de mediu va prevedea atât măsuri de monitorizare a factorilor de mediu pe toată durata implementării proiectului, cât și măsuri de protecție.

România pare hotărâtă să finalizeze acest proiect și face presiune și în terenul sârbilor. Autostrada va include şi un punct de frontieră cu ţara lor. Anul trecut, în locul lui a fost amplasată, simbolic, o bornă kilometrică. 

Autostrada Timisoara-Moravița va fi finanţată din fonduri europene, iar valoarea totală a proiectului este de peste 260 de milioane de euro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Autostrada A9 Timișoara - Moravița e tot mai aproape de începerea lucrărilor. Va avea 73 de kilometri și va traversa 14 localități