Avertizare meteo cod galben de ceaţă pentru Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară
Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au emis, sâmbătă dimineaţa, avertizare meteo cod galben de ceaţă pentru municipiul Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară.
![Avertizare meteo cod galben de ceaţă pentru Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară Bucureşti şi mai multe judeţe sunt afectate de ceaţă](https://img.observatornews.ro/0/2019/12/14/331187/15763012352427eca7.webp?w=430&f=2&v=2)
Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au emis, sâmbătă dimineaţa, avertizare meteo cod galben de ceaţă pentru municipiul Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară.
Avertizarea este valabilă până la ora 09.00, pentru Bucureşti, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Teleorman, Caraş-Severin şi Ialomiţa şi până la ora 10.00 pentru Bacău, Botoşani, Suceava, Galaţi, Neamţ, Vrancea şi Iaşi.
Avertizarea de ceaţă presupune că vizibilitatea este scăzută la mai puţin de 200 de metri, în majoritatea zonelor, şi izolat chiar la mai puţin de 50 de metri.
De asemenea, fenomenul de ceaţă poate fi însoţit, pe alocuri, de burniţă sau ploaie.
Din aceste motive, poliţiştii recomandă mare atenţie în trafic şi adaptarea vitezei de deplasare la condiţiile meteo existente.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰