Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Baia Mare a intrat în carantină pentru 14 zile. Localnicii au primit mesaj RO-ALERT

Municipiul Baia Mare a intrat, începând de miercuri, ora 17:00, în carantină pentru o perioadă de 14 zile. Circulația este interzisă cu anumite excepții și se face pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, a legitimaţiei sau adeverinţei de la angajator. Totodată, au fost interzise activitățile cu copii, saloanele de înfrumusețare s-au închis, iar centrele comerciale își vor suspenda activitatea în zilele de sâmbătă și duminică.

de Daniel Murărescu

la 11.11.2020 , 17:27

  • Localnicii din Baia Mare, anunțati prin RO-ALERT cu privire la instituirea măsurii de carantinare zonală
  • Sunt interzise organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise
  • Magazinele alimentare şi nealimentare se vor închide la ora 21:00, excepție făcând farmaciile

"Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş a primit Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Secretar de Stat, Dr. Raed Arafat, cu privire la instituirea măsurii de carantinare zonală, pentru o perioadă de 14, zile, începând de astăzi, 11 noiembrie a.c., ora 17.00, a municipiului Baia Mare, a declarat preşedintele CJSU Maramureş, prefectul Nicolae-Silviu Ungur", a transmis Prefectura Maramureş, într-un comunicat.

Principale măsuri stabilite se referă la interzicerea circulaţiei în spaţii publice a persoanelor, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator (adeverinţă eliberată pentru circulaţie în intervalul orar 6.00-22.00, semnată şi ştampilată de către conducătorul unităţii-instituţiei / unităţii / operator / agent economic, etc).

Slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcaşurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane (numărul ce include şi persoanele care oficiază slujba religioasă).

Articolul continuă după reclamă

Localnicii din Baia Mare au primit mesaj prin RO-ALERT

Populaţia din Baia Mare a fost informată cu privire la instituirea măsurii de carantinare zonală printr-un mesaj RO-ALERT.

Mesaj RO-ALERT

De asemenea, sunt interzise organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise; organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii deschise şi închise, locuri de joacă, spaţii de tip after-school etc.;activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor; activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, inclusiv al celor amplasate în interiorul altor locaţii; activitatea cu publicul a saloanelor de înfrumuseţare, coafură, frizerii, tatuaj, masaj, bronzat; activitatea cu publicul a structurilor de primire turistice, cu excepţia cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional; organizarea şi desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor; organizarea şi desfăşurarea activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment în spaţii închise sau deschise; toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spaţii închise sau deschise, cu excepţia celor profesioniste organizate de federaţiile de specialitate.

Potrivit Prefecturii Maramureş, a fost limitat programul de lucru cu publicul al magazinelor alimentare şi nealimentare până la ora 21,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care vor avea program nonstop şi în care personalul de serviciu va deservi clienţii la geam.

Magazinele, nevoite să limiteze numărul de clienți la 30% din capacitate

"Se limitează numărul de persoane în incinta hypermarket-urilor, supermarket-urilor şi magazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică, cu asigurarea pentru clienţi a unei suprafeţe de 4 mp (din suprafaţa utilă a magazinului) şi cu păstrarea distanţei de 2 m între persoane. În zilele de sâmbătă şi duminică centrele comerciale îşi vor suspenda temporar activitatea pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, cu excepţia agenţilor economici care comercializează produse alimentare, farmacii, curăţătorii, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie. Vor putea comercializa în zilele de sâmbătă şi duminică produse alimentare, băuturi alcoolice şi nealcoolice, în sistem ”take-away”/catering, agenţii economici din centrele comerciale (zona fast food)", se mai arată în comunicatul Prefecturii Maramureş.

De asemenea, se suspendă activitatea, în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologie, inclusiv la agenţii economici din centrele comerciale care au acces din exterior (parcare) în magazinele comerciale. Agenţii/operatorii economici în domeniul comercializării produselor de bricolaj îşi vor suspenda temporar activitatea, pentru o perioadă de 14 zile, în zilele de sâmbătă şi duminică.

Totodată, sunt închise locurile de joacă de stat sau private amplasate în spaţii închise şi deschise.

Restricții privind transportul, în Baia Mare

Operatorii economici publici şi privaţi care desfăşoară activităţi de transport persoane/ şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Activitatea acestora se va desfăşura în următoarele condiţii: prin ocuparea a 50% din locurile existente pe scaun în fiecare vehicul şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară stabilite în perioadă stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2; administratorii vor dezinfecta mijloacele de transport după fiecare cursă efectuată; pasagerii vor purta masca de protecţie pe tot parcursul călătoriei; numărul de pasageri permis în fiecare mijloc de transport va fi egal cu jumătate din numărul locurilor de pe scaun existente în fiecare mijloc de transport; se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijlocul de transport; accesul pasagerilor se va realiza pe uşa din faţă, iar coborârea pe uşa din spate.

Se permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Baia Mare a intrat în carantină pentru 14 zile. Localnicii au primit mesaj RO-ALERT