Bărbat, arestat după ar fi abuzat sexual 4 tinere, printre care şi minore, în timpul unor şedinţe foto în apartamentul lui din Iaşi
Un bărbat de 60 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală și viol. Patru victime au reclamat că, în timp ce se aflau într-un imobil din Iași, cu scopul de a efectua o ședință foto, acesta ar fi comis acte de natură sexuală.
Potrivit IPJ Iași, în perioada 9-10 noiembrie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au fost sesizați de patru persoane vătămate, cu vârste cuprinse între 16-29 ani, despre faptul că în perioada septembrie-octombrie, în timp ce se aflau într-un imobil al unui bărbat, de pe raza municipiului Iași, cu scopul de a efectua o ședință foto, acesta ar fi comis acte de natură sexuală.
Bărbatul, reţinut pentru 30 de zile
În urma cercetărilor și investigațiilor făcute, polițiștii de investigații criminale cu spijinul luptărorilor SAS au făcut marți două percheziții domiciliare, iar la un imobil de pe raza comunei Rediu, bărbatul a fost identificat.
În baza probatoriului administrat, bărbatul de 60 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Iași. Miercuri, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală și viol.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰